Două incendii au avut loc în comuna Slatina. Case și bunuri distruse de flăcări. Un bărbat s-a ales cu arsuri pe mâiniRural

Două incendii au avut loc în comuna Slatina. Case și bunuri distruse de flăcări. Un bărbat s-a ales cu arsuri pe mâini

       Accesări: 3303

Misiuni la foc continuu. Vinerea trecută a fost zi fierbinte la propriu și la figurat pentru pompierii Detașamentului Fălticeni. Aceștia au intervenit la două incendii izbucnite la patru ore distanță, ambele declanșate în comuna Slatina.

Primul incendiu a pornit în satul Herla, în jurul orei 18.

Pompierii fălticeneni au intervenit cu patru autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea focului care se manifesta la o casă.

În sprijinul acestora au venit lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Mălini și Slatina. La sosirea echipajelor, ardeau bunuri din interiorul casei de locuit și exista pericol de propagare la întreaga locuință și la anexele gospodărești.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ 90 de minute.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Focul a distrus acoperisul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 10 mp, și bunuri din interior, pe o suprafață de aproximativ 40 mp.

Pompierii au salvat restul casei de locuit și anexele gospodărești.

Din nefericire, există și o victimă. Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a suferit, la o primă evaluare, arsuri la nivelul mâinilor.

Persoana rănită a primit primul ajutor medical de la un echipaj al Ambulanței, care l-a transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Incendiul a fost declanșat, cel mai probabil, din cauza modului greșit de aprindere a focului în sobă, fiind folosită benzina.

Incendiu în localitatea Găinești

Al doilea incendiu s-a declanșat în jurul orei 22.

Pompierii au revenit în comuna Slatina, dar, de data aceasta, la o gospodărie din satul Găinești.

Misiunea a fost sprijinită de lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Cornu Luncii și Slatina. Cinci autospeciale de stingere au acționat la fața locului, unde au fOst prezenți și paramedicii SMURD.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat casa de locuit cu pericol de propagare la anexele gospodărești și la locuința învecinată.

Flăcările au făcut prăpăd. Au ars casa de locuit, cu parter și mansardă, pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați, dar și bunuri .

Pe durata intervenției, paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarei, care a suferit un atac de panică. Femeia a fost transportată la spital.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este un scurtcircuit, produs la un aparat electric lăsat sub tensiune.

Incendiul a fost lichidat după miezul nopții.

ȘTIRI