Accesări: 1004

În cursul zilei de joi, 12 martie 2020, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a luat măsura preventivă a controlului judiciar faţă de doi inculpaţi majori, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.

Potrivit procurorilor, în perioada 26-28 februarie 2020, cei doi au sustras acumulatori auto de la 5 autoutilitare, și au încercat să sustragă un acumulator de la un excavator.

De asemenea, de la două autoutilitare au sustras și cantitatea de 120 de litri de combustibil.

Furturile au fost comise pe timpul nopții, iar în două cazuri cei doi au fost ajutați de un minor

 Procurorii au ținut să precizeze că că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

ȘTIRI