Din 2021 toate localităţile vor fi obligate să implementeze colectarea separată în cazul deşeurilor biodegradabileDiverse

Din 2021 toate localităţile vor fi obligate să implementeze colectarea separată în cazul deşeurilor biodegradabile

       Accesări: 2276

Parlamentul României a adoptat, la sfârşitul lunii iulie, legea privind deșeurilor nepericuloase compostabile. Actul normativ a fost trimis spre promulgare Preşedintelui României.

Potrivit Zero Waste România, o organizație independentă, apolitică, care reunește organizații, grupuri informale locale, experți, activiști care militează pentru eliminarea deșeurilor fără îngropare sau incinerare cu sau fără recuperare de energie, legea va avea un impact deosebit asupra țintelor de reciclare a deșeurilor municipale asumate de România în fața Comisiei Europene.

 „Felicitări tuturor celor care au trimis mesaje deputaților din Comisia de Mediu și Echilibru Ecologic. Salutăm seriozitatea cu care deputații au tratat apelul nostru, precum și votul în unanimitate în favoarea amendamentelor susținute de noi.

După promulgarea legii, responsabilitatea pentru succesul sau insuccesul prevederilor acesteia se transferă asupra autorităților locale și a cetățenilor. Însă avem convingerea că, așa cum românii care trăiesc în comunitățile Zero Waste din România și din străinătate pot separa corect biodeșeurile, inclusiv la bloc, se va reuși și în restul țării”, a declarat dr. biolog Oriana Irimia, Coordonator Programe Schimbări Climatice, Zero Waste România.

Începând cu 1 ianuarie 2021, legea obligă toate localităţile (UAT-urile) să implementeze colectarea separată a deșeurilor biodegradabile, să extindă colectarea separată din ușă în ușă a biodeşeurilor în mediul urban, dublată de implementarea schemei „plăteşte pentru cât arunci” și să încurajeze compostarea individuală în gospodăriile din mediul rural.

Potrivit legii, cetățenii și operatorii economici care nu separă biodeșeurile riscă amenzi cuprinse între 400 și 800 lei, respectiv 10.000 și 20.000 lei pentru persoanele juridice.

De asemenea, operatorii de instalații de compost riscă amenzi cuprinse între 15.000 și 30.000 în cazul în care compostul pe care îl produc conține, printre altele, substanțe otrăvitoare, poluante și radioactive. În plus, amenzile se vor aplica și pentru nerespectarea utilizării tipului de compost adecvat, respectiv compost de calitate foarte bună – Categoria A, în agricultură și horticultură sau a compostului de Categoria B pentru spații verzi, urbane și rurale.

Pentru compostul de Categoria C de calitate inferioară Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au la dispoziţie 6 luni de la data publicării legii pentru elaborarea normelor tehnice, întrucât acesta nu întrunește calitățile unui compost curat.   

Adoptarea acestei legi aduce România în rândul modelelor de bune practici la nivel european și reprezintă o mare oportunitate, dacă va fi implementată corect, pentru remedierea problemei grave a deșeurilor și atingerea țintelor de reciclare la nivel național.

De ce colectarea biodeșeurilor trebuie să fie separată

Separarea biodeșeurilor în gospodăria/locuința oamenilor este vitală pentru creșterea semnificativă a nivelului de reciclare și evitarea unor amenzi costisitoare din partea UE.

În prezent România reciclează doar 14%. Aplicarea Legii compostului ar contribui semnificativ la atingerea obiectivului de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50% din totalul deșeurilor municipale generate, obligație prevăzută în Legea cadru a deșeurilor 211/2011.

Conform experților, doar separând resturile alimentare și similare de reciclabile în propria locuință/gospodărie, deșeurile pot fi colectate separat pentru un compost curat, potrivit pentru utilizare în agricultură, sau pentru o reciclare eficientă.

ȘTIRI