Depășiți în timp ce acționau cu radarul. Polițiștii fălticeneni au depistat un șofer băut cu peste 100 km/h în localitateRural

Depășiți în timp ce acționau cu radarul. Polițiștii fălticeneni au depistat un șofer băut cu peste 100 km/h în localitate

       Accesări: 107

Viteză, alcool, contravenție și dosar penal. Toate aceste „ingrediente” fac subiectul unui nou caz aflat pe masa polițiștilor rutieri din Fălticeni. Agenții erau în timpul unei acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere, monitorizând traficul auto, pe Drumul Național 2E.

În localitatea Cornu Luncii, șoferul unui autoturism Volkswagen i-a depășit, fără să bănuiască faptul că în acea mașină, autospeciala neinscripționată, se afla un echipaj de poliție.

Acesta l-a înregistrat cu viteza de 107 km/h.

Agenții Compartimentului Rutier au activat imediat semnalele acustice și luminoase, oprindu-l pe conducătorul auto care apăsase prea tare pedala de accelerație, în localitate, pe Drumul Național 2E.

Au urmat schimburile de „idei” și pentru că șoferul clujean emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu etilometrul, valoarea indicată fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru depășirea vitezei în localitate cu 57 km/h, agenții l-au amendat cu 1.822 de lei, fiindu-i eliberată dovadă fără drept de circulație.

După rezultatul testării cu etilometrul, oamenii legii l-au condus pe șoferul clujean la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge.

Conform procedurilor legale, ei au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii rutieri reamintesc că viteza excesivă și conducerea sub influența alcoolului reprezintă printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere, unele dintre acestea grave, și fac apel la șoferi să respecte regulile de circulație pentru siguranța participanților la trafic.



ȘTIRI