Curățenie înainte de Paști. În comuna Bunești au fost strânse peste 800 de kilograme de deșeuri reciclabileRural

Curățenie înainte de Paști. În comuna Bunești au fost strânse peste 800 de kilograme de deșeuri reciclabile

       Accesări: 56

Primenită pentru cel important eveniment religios de peste an. Comuna Bunești va întâmpina Paștele așa cum se cuvine, într-o curățenie deplină. În aceste zile premergătoare sărbătorii Învierii, autoritățile locale au decis să ecologizeze spațiile verzi din preajma drumurilor comunale și județene.

Angajații primăriei, alături de beneficiarii de ajutor social, au lăsat deoparte activitățile zilnice și au ieșit pe teren pentru a reda satelor comunei un aspect îngrijit și primitor, în spiritul gospodăresc al locurilor.

În cadrul campaniei de curățenie, au fost ridicate deșeuri reciclabile, din plastic, metal, sticlă și hârtie, aruncate la întâmplare de trecătorii nepăsători.

Acțiunea de ecologizare s-a desfășurat pe câțiva kilometri, fiind vizate șanțurile și acostamentele de-a lungul drumurilor principale din toate satele aparținătoare.

În pragul sărbătorilor pascale, când fiecare gospodărie se pregătește pentru lumină și curățenie, autoritățile comunei Bunești au ținut să dea un exemplu de civism printr-o amplă acțiune de ecologizare.

Munca n-a fost deloc ușoară, însă rezultatele vorbesc de la sine.

Aproximativ 800 de kilograme de deșeuri, în special plastic, doze și alte materiale reciclabile, au fost ridicate de pe spațiul public, contribuind la un mediu mai curat și mai sănătos pentru toți locuitorii.

Această acțiune n-a fost doar despre curățenie, ci și despre respect față de natură și grija pentru comunitate.

Primarul Ioan Ștefan spune că astfel de campanii de ecologizare, înainte de Paști, au loc în fiecare an, nu doar pentru că vin sărbătorile, ci și pentru că autoritățile locale vor să dea un exemplu de implicare, care să-i inspire pe locuitorii satelor din Bunești.

El le-a transmis mulțumiri tuturor celor implicați, apreciind efortul depus și implicarea de care au dat dovadă.

Edilul s-a declarat mulțumit de rezultatele campaniei, subliniind importanța continuării unor astfel de inițiative.



ȘTIRI