Consum de alcool și întâmplări pe două roți. Un biciclist din Mălini și un mopedist din Preutești s-au autoaccidentatRural

Consum de alcool și întâmplări pe două roți. Un biciclist din Mălini și un mopedist din Preutești s-au autoaccidentat

       Accesări: 1897

Legislația rutieră este clară în privința consumului de alcool. Numărul evenimentelor nedorite care îi au ca protagoniști pe bicicliști și mopediști este în creștere, fapt care indică, din nou, ignorarea îndatoririlor pe care le au participanții la trafic.

Două incidente s-au petrecut în ultimele zile în zona Fălticeni, unul pe raza comunei Preutești, iar celălalt pe raza comunei Mălini.

Un mopedist și un biciclist s-au autoaccidentat, ambii fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Pe 10 iulie, în jurul orei 18, un tânăr de 17 ani, din comuna Preutești, în timp ce conducea un moped pe Drumul Comunal din Basarabi, a acroșat oglinda unui autoturism parcat pe partea laterală, după care a căzut pe carosabil.

În urma producerii impactului, conducătorul mopedului s-a accidentat.

Mahanu Design

Tânărul a fost testat cu alcooltest.

Aparatul a indicat un rezultat de de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au făcut verificări în baza de date și s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie sau subcategorie de autovehicule.

Oamenii legii au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducere fără permis de conducere”, ”conducerea unui vehicul neînmatriculat sau înregistrat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Pe 15 iulie, în jurul orei 22, un alt incident a fost anunțat, prin 112, lucrătorilor de poliție din cadrul SPR 7 Mălini,

Oamenii legii au fost sesizaţi că un bărbat a căzut de pe bicicletă pe raza satului Poiana Mărului.

Agenții au stabilit că, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe D.J. 209 B, un localnic s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă.

În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat valoarea de 1,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Biciclistul a declarat că nu a fost victima vreunui accident rutier sau vreunei infracțiuni, ci s-a autoaccidentat. Polițiștii l-au sancționat contravențional.

Recomandări preventive ale polițiștilor

– Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând, iar dacă pe direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare, conducătorii acestora sunt obligaţi să circule numai pe această pistă.
– Se recomandă ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul să poarte cască de protecţie omologată;
– Bicicliștii trebuie să semnalizeze din timp intenția efectuării unei manevre astfel: braţul stâng întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre stânga sau de a depăşi; braţul drept întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre dreapta; braţul drept întins orizontal balansat în plan vertical atunci când intenţionează să oprească; se recomandă asigurarea temeinică la efectuarea oricărei manevre;
– Atunci când traversează drumul public pe trecerea pentru pietoni, biciclistul va face aceasta pe lângă bicicletă;
– Bicicliștii sunt obligați să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, pe timpul nopții și atunci când vizibilitatea este redusă; pentru a fi vizibili în trafic, purtarea acesteia se recomandă și pet imp de zi;
– Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate;
– Bicicliștilor le este interzis să circule fără a ține cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale, ori fără a menține contactul ambelor roți cu solul;
– De asemenea, este interzisă circulația cu bicicleta atunci când conducătorul acesteia se află sub influența băuturilor alcoolice;
– Transportul unei alte persoane pe bicicletă este interzis, cu excepţia situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane; copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special, sau dacă are montat un dispozitiv omologat.

ȘTIRI