Investiții pentru condiții mai bune de trai în fiecare gospodărie din mediul rural. Comuna Forăști primește 10 milioane de lei pentru înființarea rețelei inteligente de gaz natural. Ministrul Dezvoltării a semnat astăzi, 13 mai, contractul de finanțare pentru acest proiect.
Fondurile, ce provin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, urmează să fie direcționate spre unitatea administrativă.
Primarul Brăduț Avrămia anunță că mâine va semna la ministerul de resort contractul din partea autorității locale.
Munca la acest proiect s-a întins pe doi ani, după cum precizează edilul localității, iar după numeroase demersuri la minister, acum acestea și-au atins obiectivul.
Comuna Forăști nu s-a asociat cu nicio altă localitate, spre diferență de celelalte proiecte din zona Fălticeni, în care există unități administrativr reunite în ADI (Asociații de Dezvoltare Intercomunitară) de câte două sau trei comune.
Brăduț Avrămia precizează că proiectul general se ridică la 57 de milioane de lei și cuprinde cele 9 sate și 2 cătune ale comunei, ce includ circa 2.500 de gospodării.
Rețeaua de gaz natural va începe cu un tronson care va conecta localitățile Oniceni și Roșiori la conducta magistrală de gaz natural.
Cei 10 milioane de lei vor fi utilizați pentru lucrările de execuție și branșamentele la peste 400 de gospodării din cele două sate.
Următoarea tranșă de bani va fi direcționată pentru localitățile aflate dincolo de Drumul European, satele Antoceni, Boura, Forăști, Manolea, Ruși, Țolești și Uidești.
Primarul Comunei Forăști amintește că la momentul actual există desemnat concesionarul pentru rețeaua de gaz metan și că următorul pas este organizarea licitației pentru execuția lucrărilor.
Edilul speră ca procedurile să nu fie blocate de contestații, iar lucrările să înceapă în vara acestui an.


