Sprijin pentru dezvoltarea comunităților rurale. Municipiul Fălticeni nu este doar un simplu centru zonal pentru cele 18 localități din mediul rural, ci și un partener pentru acestea. Cea mai prețioasă resursă începe să fie distribuită și la comune, în ideea de a susține creșterea calității vieții și în așezările de la țară.
Din rețeaua municipală de apă potabilă se alimentează deja comunele Preutești, Fântâna Mare și Dolhești, iar pe listă mai sunt alte două localități.
Comuna Bunești este cea care urmează să fie branșată, un proiect de hotărâre în acest sens, urmând să fie supus aprobării, joi, 27 iulie, Consiliului Local Fălticeni.
Localitatea rurală dispune de rețea de apă potabilă doar în satul Bunești, iar în lucru sunt rețelele de apă potabilă din satele Petia, Uncești și Podeni, realizate în proporție de 30%.
La finalizarea acestora vor fi 1.200 de gospodării branșate la rețeaua de apă potabilă, în prezent fiind branșate doar 200.
În așteptare se află comuna Rădășeni, care urmează să se branșeze, de asemenea, din rețeaua municipiului Fălticeni. Într-un viitor nu foarte îndepărtat și comuna Hârtop va prelua apa potabilă tot de la oraș.
Infrastructura de transport pentru apa potabilă din cele două comune se află în perioada probelor tehnologice.
Operatorul regional, ACET Suceava, și-a dat acordul, prin intermediul unui aviz favorabil, pentru branșarea comunei Bunești la rețeaua de apă potabilă din Fălticeni, unde sunt peste 15.000 de consumatori casnici și privați.
Furnizarea apei către consumatorii din oraș nu va fi afectată, deoarece municipiul Fălticeni este alimentat din 20 de puțuri, fronturi de captare subterane, aflate în albia râului Moldova.






