Comuna Boroaia continuă seria de investiții. Modernizări de anvergură la Dispensarul uman și Căminul CulturalRural

Comuna Boroaia continuă seria de investiții. Modernizări de anvergură la Dispensarul uman și Căminul Cultural

       Accesări: 3495

Tonul dezvoltării unei comunități este dată de administrația locală. Comuna Boroaia dă ora exactă în investițiile din mediul rural, reușind să atragă permanent fonduri pentru modernizarea instituțiilor actuale sau construirea unora noi. Sala Sporturilor, noua grădiniță, reabilitarea infrastructurii de drumuri locale extinderea rețelei de apă și canalizare sunt proiecte deja finalizate, iar altele urmează să fie încheiate în viitorul apropiat.

Printre acestea se numără și dispensarul uman.

Localizat aproape de centrul comunei, obiectivul urmează să fie dat în folosință până la sfârșitul primăverii.

Investițiile au permis creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică, dar și extinderea clădirii. De la 452 mp suprafață utilă, dispensarul s-a mărit la 677 mp, cu 225 mp mai mult, iar aceste modificări sunt binevenite în contextul în care autoritățile locale doresc să aducă medici specialiști și să creeze câteva cabinete medicale extrem de utile comunității.

Mahanu Design

Pe fondul modernizărilor realizate în acest proiect, primarul Vasile Berariu are gânduri mari și vrea să transforme dispensarul într-o clinică medicală. Aceasta va dispune, printre altele, și de un punct farmaceutic.

„Ne apropiem de finalul lucrărilor la dispensarul uman. Ca beneficiar ne-am propus recepția la terminarea lucrărilor în luna mai, iar după obținerea autorizațiilor de funcționare să facem predarea către medicii de familie.”, explică edilul comunei Boroaia. „Vor fi condiții ca la oraș, cu tot ceea ce este nevoie pentru un act medical de calitate. Ne gândim și avem în vedere închirierea unor spații pentru medici specialiști.”

Clădirea noii clinci medicale, realizată în anul 1974, beneficiază de primele lucrări de reabilitare capitală din ultimii 40 ani, astfel încât, la finalul investiției, ea va corespunde noilor normative din domeniul sănătății.

Proiectul aduce cu sine multe noutăți, prin compartimentarea și extinderea clădirii fiind realizate spații pentru mai multe cabinete medicale, săli de tratament, spații de depozitare, săli de așteptare, camere de odihnă și grupuri sanitare pentru medici, grupuri sanitare pentru pacienți, camera centralei și spații pentru spălarea instrumentarului, vestibul, sală de ședință, holuri de acces și distribuție, camera arhivei.

Accesul în clădire se va face prin trei coridoare separate. În spatele clădirii este amenajat un spațiu pentru parcarea mașinilor.

Zilele acestea au început probele pentru verificarea capabilitățile centralei și sistemului termic, în timp ce la exterior și interior mai sunt câteva chestiuni de detaliu.

Lucrările sunt efectuate în proporție de 95%.

Proiectul, finanțat de Ministerul Dezvoltării în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, prevede și o serie de dotări pentru cabinetul stomatologic, plus un aparat EKG, mobilier, echipamente IT.

Actualul dispensar uman întrunește toate condițiile unei clinici ori centru medical și ar putea să poarte numele doctorului Gheorghe Scripcaru, un reputat medic legist născut în comuna Boroaia.

Valoarea proiectului se ridică la 3,2 milioane de lei.

În pas cu vremurile și într-o societate care pune tot mai mult accent pe soluții prietenoase cu mediul, Căminul Cultural „Mihai Boleac” va deveni cea mai eficientă clădire din punct de vedere energetic.

Investițiile urmăresc scăderea consumului de energie cu până la 70-75%, prin soluții moderne și la îndemână.

Pereții vor fi izolați cu vată bazaltică, iar planșeul clădirii cu două rânduri de izolație, în timp ce tâmplăria exterioară va înlocuită cu sisteme de ultima generație, ultra-eficiente termic.

La fundație sunt realizate lucrări de consolidare și izolație, cât și preluarea apelor pluviale. Învelitoarea acoperișului este deja înlocuită, iar acum se lucrează la schimbarea sistemului de încălzire și iluminat.

Căminul Cultural „Mihai Boleac” va trece pe sisteme LED, iar în completarea echipamentelor din sistemul termic, la interior vor exista tunuri de căldură.

Primarul Vasile Berariu menționează că obiectivul va fi dotat cu panouri fotovoltaice pentru alimentarea clădirii cu energie verde, iar pentru apa caldă va fi montat un sistem de panouri solare.

Tot ca elemente de noutate sunt prevăzute montarea de sisteme de avertizare la incendiu și un sistem de recirculare pentru aerul cald.

Sub aspect estetic, căminul cultural va fi înfrumusețat printr-o serie de profiluri moderne ce vor pune în evidență clădirea.

Lucrările au început în luna februarie și vor fi încheiate în cel mult 12 luni.

Valoarea proiectului pentru reabilitarea energetică moderată, finanțat prin PNRR, se ridică la aproximativ 3,5 milioane de lei.

ȘTIRI