Cod roșu pentru zona Fălticeni! Avertizare meteo de vijelie puternică, grindină și ploi intense pentru 20 de localitățiLocal

Cod roșu pentru zona Fălticeni! Avertizare meteo de vijelie puternică, grindină și ploi intense pentru 20 de localități

       Accesări: 922

Vremea se înrăutățește din nou. Meteorologii au emis în această după-amiază Cod roșu pentru zona Fălticeni. Vor fi averse torențiale care vor acumula peste 50 l/mp.

Ploile vor fi însoțite de frecvente descărcări electrice, vijelie puternică, grindină de mici dimensiuni.

Codul Roșu este valabil pentru 20 dintre cele 21 de localități urbane și rurale care intră în componența zonei Fălticeni.

Acestea vizează localitățile Fălticeni, Dolhasca, Liteni, Cornu Luncii, Mălini, Preutești, Baia, Slatina, Forăști, Râșca, Boroaia, Vadu Moldovei, Rădășeni, Dolhești, Horodniceni, Vulturești, Bogdănești, Bunești, Fântâna Mare și Hârtop.

Avertizarea meteo este valabilă între orele 16 și 17.

🔴 Evită deplasările pe durata avertizării meteorologice.
🔴 În situația manifestării vântului puternic, întrerupe orice activitate desfășurată în aer liber și adăpostește-te în imobile sau spaţii închise, care să îți asigure protecţia;
🔴 Dacă este necesară evacuarea, mergi imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi.
🔴 Dacă ai fost surprins de viitură, urca în părţile de sus ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare.
🔴 În cazul în care mai ai timp, mută obiectele importante la etajele superioare ale locuinței.
🔴 Decuplează întrerupătorul general de energie electrică. Scoate aparatele electrice din priză.
🔴 Nu atinge echipamentele electrice dacă ești ud ori stai în apă.
🔴 Întrerupe instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze.
🔴 Încuie uşile casei şi protejează ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă.
🔴 Evacuează animalele şi bunurile de valoare în locuri sigure (de refugiu), dinainte stabilite.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea platformei www.fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

ȘTIRI