Cluburi de box din zona Moldovei au participat la competiția pugilistică organizată de ACS „Nada Florilor” FălticeniSport

Cluburi de box din zona Moldovei au participat la competiția pugilistică organizată de ACS „Nada Florilor” Fălticeni

       Accesări: 446

La sfârșitul acestei săptămâni, sala de sport a Școlii Gimnaziale “Ion Irimescu” din Fălticeni a găzduit prima ediție a unei competiții pugilistice organizate de ACS “Nada Florilor” – secția de box.

Pentru câteva ore, “Cupa Doru Zancu” a reunit, pentru o întrecere amicală, sportivi de la 6 secții de box din zona Moldovei.

Este vorba despre cluburile: CS CFR Unirea Iași (antrenor Neculai Brînzi), CSM Roman (antrenor Radu ocuparu), CSM Suceava (antrenor Andu Vornicu), ACS Felix Botoșani (antrenor Felix Alexoaia), ACS Șomuz Fălticeni (antrenor Vasile Nistor) și ACS Nada Florilor Fălticeni (antrenor Gheorghe Butnaru).

În funcție de categoria de vârstă și de greutatea sportivilor, au fost organizate 14 meciuri, foarte disputate.

Tinerii pugiliști au avut ocazia să-și verifice tehnica și loviturile exersate la antrenamente.

Totți participanții au fost recompensați cu diplome și medalii.

Cronica de Fălticeni prezintă un rezumat al ecestei competiții.  

MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO

ȘTIRI