Accesări: 1001

Un nou centru de imunizare în zona Fălticeni. Autoritățile vor ca numărul sucevenilor care se vaccinează să crească semnificativ. Una dintre soluții este deschiderea unor alte fluxuri pentru vaccinare, în special în localitățile din mediul urban.

Unul dintre acestea va funcționa în municipiul Fălticeni.

Centrul de vaccinare va fi deschis în cadrul centrului de sănătate Alma Clinic.

Prefectul Alexandru Moldovan a purtat discuții, în acest sens, cu scopul operaționalizării unui flux pentru dozele anti-COVID în cadrul unității private amintite.

Centrul de vaccinare ar putea fi deschis în 2-3 săptămâni.

Acesta va fi cel de-al treilea de până acum. Primul centru de vaccinare a fost deschis în ianuarie la parterul noului spital, iar cel de-al doilea în sala de sport a Școlii „Alexandru Ioan Cuza”. Centrul de vaccinare de la spital a fost închis înaintea inaugurării unității medicale, iar cel din sala de sport a fost transferat la parterul clădirii fostei Policlinici.

Potrivit medicului Onoriu Milea, numărul persoanelor care se vaccinează la centrul din Fălticeni a crescut în ultimele două săptămâni de șase ori, comparativ cu începutul lunii septembrie.

157 de persoane s-au vaccinat în cursul zilei de 8 noiembrie.

Până această dată, 145.262 de suceveni s-au vaccinat, din care 92.185 persoane au primit doza a II-a, iar 20.355 persoane au primit doza a treia.

Județul Suceava rămâne pe ultimul loc în țară, în cadrul campaniei naționale de vaccinare demarat din ianuarie 2021.

În urmă cu două zile, județul Suceava a devenit primul din țară care a ieșit din scenariul roșu, pe fondul scăderii numărului infecțiilor. Sucevenii continuă să fie reticenți la vaccin, iar cum numărul infecțiilor de coronavirus s-a diminuat în ultima perioadă, este posibil ca și numărul persoanelor care se vaccinează să scadă.

ȘTIRI