Căruță implicată într-un accident rutier pe Drumul European 85 în comuna ForăștiRural

Căruță implicată într-un accident rutier pe Drumul European 85 în comuna Forăști

       Accesări: 2011

Un căruțaș a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost implicat într-un accident rutier pe raza comunei Forăști, în satul Oniceni.

Miercuri, la ora 18.30, bărbatul, în vârstă de 24 de ani, din localitate, conducea o căruță pe Drumul European 85, în condițiile de ceață densă.

Căruța a fost lovită de un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din județul Iași. Mașina a intrat în coliziune cu atelajul hipo, neechipat cu felinar și elemente reflectorizante,

La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Fălticeni, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean – Stația Fălticeni.

În urma impactului doar căruțașul a avut nevoie de îngrijiri medicale. După primele îngrijiri medicale acordate la fața locului, acesta a fost transportat la Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Fălticeni.

Cei doi participanți la trafic au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

ȘTIRI