Biserica voievodală din Rădășeni și-a serbat hramul. Slujbă înălțătoare la ziua Sfinților Mercurie și EcaterinaReligie

Biserica voievodală din Rădășeni și-a serbat hramul. Slujbă înălțătoare la ziua Sfinților Mercurie și Ecaterina

       Accesări: 942

Sărbătorile sunt prilej de înălțare spirituală și bucurie sufletească. Preoții și creștinii au pășit în universul rugăciunii cu ocazia prăznuirii Sfinților Mucenici Mercurie și Ecaterina, ocrotitorii bisericii voievodale din comuna Rădășeni. Lăcașul, vechi de 412 ani, s-a dovedit neîncăpător pentru cei care au ținut să fie prezenți sâmbătă, 25 noiembrie, la ziua de hram.

Rădășeni, așezare veche, sat de răzeși, este locul unde Ștefan Tomșa ridica, în anul 1611, biserica din lemn, rămasă ca mărturie de credință peste veacuri.

Un sobor de preoți, printre care părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, arhimandritul Gabriel Gaman, starețul mănăstirii Râșca, preoți ai parohiilor din Fălticeni, Baia, Mălini, Râșca și Dolhasca au oficiat Sfânta Liturghie, cea mai importantă slujbă din Biserica Ortodoxă, alături de preoții parohi Constantin și Rotar Georgian, tată și fiu.

La prăznuirea Sfinților Mucenici Mercurie și Ecaterina au mai participat maica stareță de la Mănăstirea Probota, numeroși credincioși din Fălticeni și din împrejurimi.

Printre cei prezenți s-au aflat primarul Neculai Perju, profesorul Grigore Bocanci, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Paul Buhlea, șeful Poliției Locale Fălticeni, fii ai satului Rădășeni, profesoara Luminița Ceredeev, inspector școlar, și Constantin Bulaicon, viceprimarul municipiului Fălticeni.

Preoții și credincioșii din parohie s-au pregătit așa cum se cuvine pentru ziua hramului. Au primenit biserica pentru sărbătoare, iconostasele și catapeteasma fiind ornamente florale.

În preambulul sărbătorii, vineri seara, au fost oficiate Vecernia și Privegherea în cinstea sfinților ocrotitori ai parohiei.

Slujba de hram s-a desfășurat după tipicul cuvenit, aceasta fiind înfrumusețată de un grup de psalți tineri din Iași.

După toate etapele Sfintei Liturghii, Apostol, Sfânta Evanghelie, Crezul și Rugăciunea Domnească, preotul Ștefan Gușă, de la mănăstirea Vadu Negrilesii, s-a adresat celor prezenți cu un cuvânt de învățătură, puternic moralizator, în care a subliniat rolul educației și credinței în familie, valorile care trebuie cultivate tinerei generații.

În cadrul aceleiași omilii s-a adus în discuție credința și statornicia românilor în credință, dar și ceea ce are mai frumos și bun poporul român, bogățiile sufletului și ortodoxia, cât și faptul că neamul românesc a trecut prin grele încercări, dar a rămas cu fruntea sus.

Fiind perioada Postului Nașterii Domnului, înainte de finalul slujbei, copiii, tinerii și adulții s-au putut împărtăși.

În încheierea evenimentului religios, părintele paroh Georgian Rotar le-a mulțumit tuturor, preoți, credincioși, autorități locale și oameni din parohie pentru participarea la Sfânta Liturghie.

Un gând aparte s-a îndreptat că toți binefăcătorii și ostenitorii care au ajutat de-a lungul timpului, în chip știut sau neștiut parohia Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina.

Slujba de hram s-a încheiat cu agapa creștină.

ȘTIRI