Bătaie între doi fălticeneni. Unul dintre ei are mâna ruptă. Polițiștii locali și jandarmii au fost la fața loculuiLocal

Bătaie între doi fălticeneni. Unul dintre ei are mâna ruptă. Polițiștii locali și jandarmii au fost la fața locului

       Accesări: 6222

Marți este o zi în care unii se aprind prea repede. Scene de violență au avut loc în plină zi între doi fălticeneni, în vârstă de 67 și 70 de ani s-au lovit reciproc. Ambii erau sub influența alcoolului, după cum spun polițiștii locali, în urma acestui conflict, bărbatul mai în vârstă s-a ales cu mâna ruptă.

Incidentul s-a produs azi, în jurul orei 14.

Lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni au fost sesizați prin 112, echipajul fiind prezent la altă intervenție, solicitarea fiind direcționată către Detașamentul de Jandarmi Fălticeni.

Ei s-au bătut mai întâi într-un garaj de pe Aleea Trandafirilor (cartierul Maior Ioan), după care scandalul a continuat în Piața Mihail Sadoveanu, în zona Bisericii Adormirii Maicii Domnului, unde cei doi fălticeneni s-au lovit reciproc cu pumnii și picioarele.

Acolo se afla patrula Poliției Locale care dirija circulația, agenții intervenind pentru aplanarea situației. Ulterior au sosit jandarmii de la Detașamentul Fălticeni și paramedicii SMURD de la Detașamentul de Pompieri.

Un alt episod al acestui caz de agresiune s-a „consumat” în preajma Bisericii Adormirii Maicii Domnului.

Bărbatul de 67 de ani era la bustul gol și prezenta urme de sânge pe corp și lovituri la nivelul feței.

În urma acestui conflict, bărbatul de 70 ani s-a ales cu mâna dreaptă ruptă.

Paramedicii SMURD l-au transportat la Spitalul Municipal Fălticeni pentru investigații medicale de specialitate.

Ambii au fost sancționați pentru tulburarea liniștii publice.

Jandarmii au documentat producerea acestui incident, urmând ca agenții Poliției Municipiului Fălticeni să continue cercetările.

ȘTIRI