Amplă campanie de curățenie în Comuna Vadu Moldovei. Voluntarii au adunat tone de materiale reciclabileRural

Amplă campanie de curățenie în Comuna Vadu Moldovei. Voluntarii au adunat tone de materiale reciclabile

       Accesări: 1502

Este vremea curățeniei de primăvară. În câteva localități rurale din zona Fălticeni se desfășoară acțiuni de ecologizare. Comunele Râșca și Bogdănești au dat startul unor astfel de campanii, încă de acum trei săptămâni, cu rezultate dintre cele mai bune. Și în Comuna Vadu Moldovei se întâmplă lucruri lăudabile, în ceea ce privește strângerea deșeurilor de pe spațiile verzi.

Autoritățile locale au demarat cea mai amplă campanie de curățenie din ultimii ani.

Un grup de voluntari sprijină acțiunea inițiată de primarul Bogdan Amariei, iar până acum s-au derulat două campanii de ecologizare.

„Mă bucur mult că am pornit pe acest drum și sunt convins că vom reuși ceea ce ne-am propus. Este mult de muncă, pentru că deșeurile nu sunt deloc puține.”, a declarat primarul Comunei Vadu Moldovei. „Cu ajutorul voluntarilor, o echipă inimoasă și harnică, ne ocupăm de strângerea deșeurilor, în dorința de a lăsa spațiile verzi curate. Sper ca prin puterea exemplului să schimbăm mersul lucrurilor de acum încolo. Este foarte important și ține de fiecare dintre noi să păstrăm comuna noastră curată. Este oglinda noastră de zi cu zi.”

Apelul primarului către comunitatea locală

Până acum, la cele două campanii de ecologizare, primarul Amariei se declară foarte mulțumit.

El spune că s-a făcut treabă bună și că obiectivul campaniei este unul ambițios. Edilul localității vrea ca pe toată lungimea drumului Național 2, care străbate comuna, spațiile verzi să fie curate.

Mai mult decât atât, Bogdan Amariei solicită consătenilor să dea dovadă de civism și implicare în această perioadă premergătoare sărbătorilor pascale.

„Paștele se apropie cu pași repezi și cred că ne dorim cu toții o comună primenită așa cum se cuvine de sărbătoare. M-aș bucura și i-aș ruga pe toți consătenii să fie parte activă în această campanie de curățenie.”, a subliniat primarul comunei Vadu Moldovei. „Suntem oameni gospodari și orice mână de ajutor este binevenită. Cei care vor să se alăture campaniei noastre, îi așteptăm cu drag. Cei care nu pot veni, ar fi de dorit să aibă timpul necesar pentru a face curat în zona propriilor gospodării. Din păcate, există oameni care nu înțeleg să păstreze curățenia pentru este mai simplu să arunci acolo unde vrei, decât acolo unde trebuie.”

1.000 de saci strânși într-o zi

Prima acțiune s-a derulat pe 5 lunii aprilie, în zona râului Moldova. Aici au participat elevii și directorul Școlii Gimnaziale Vadu Moldovei, viceprimarul localității, personalul din administrația publică locală, muncitori ai primăriei cât și persoane beneficiare de ajutor social.

Lor li s-au alăturat un grup important de tineri voluntari.

În prima campanie de ecologizare au fost strânși 1.000 de saci de gunoi și deșeuri doar într-o singură zi.

A doua campanie s-a desfășurat pe 6 aprilie, în lunca aceluiași râu, cu un rezultat asemănător. Câteva tone de deșeuri au fost adunate în doar câteva ore.

La finalul fiecărei campanii, participanții au fost răsplătiți cu mâncare de post, oferită de către doi localnici generoși.

Curățenie în toată comuna

Campania va continua până la Paști.

Edilul Bogdan Amariei îi îndeamnă pe localnici să dea dovadă de responsabilitate și să păstreze natura curată.

A treia campanie de ecologizare s-a desfășurat joi, 8 aprilie. Alte două acțiuni sunt programate vineri și sâmbătă, pe 9 și 10 aprilie.

Edilul i-a lăudat pe voluntari și este convins că va reuși tot ceea ce și-au propus. El consideră că este de datoria fiecăruia să păstreze curățenia.

Acțiunea va fi extinsă în toate satele Comunei Vadu Moldovei.

ȘTIRI