Accesări: 2265

Reconversia profesională este una dintre soluțiile depășirii statului de șomer. Cei care sunt în căutarea unui loc de muncă și vor să lucreze într-un nou domeniu li se oferă acum această posibilitate. AJOFM Suceava organizează luna aceasta, în municipiul Fălticeni și în comunele Baia și Preutești, cursuri de calificare.

În municipiul Fălticeni vor începe cursurile pentru asfaltator, iar în Baia și Preutești se vor desfășura cursuri pentru ajutor de bucătar.

Cursurile durează trei luni, sunt gratuite și susținute de formatori acreditați.

Constantin Balauseac, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, subliniază faptul că numărul locurilor disponibile pentru curs nu este limitat.

Partea practică va fi desfășurată la operatori economici din localitate, iar cea teoretică în cadrul unor instituții.

Mahanu Design

Pot participa atât șomerii indemnizați, cât și cei neindemnizați.

Printre condițiile obligatorii care trebuie îndeplinite este aceea ca persoana să fie în evidența AJOFM Suceava și să aibă minim patru clase (pentru cursul de ajutor bucătar).

La finalul acestora, participanții vor susține un examen și vor primi un certificat de calificare valabil în Uniunea Europeană.

Înscrierile se fac la sediul Agenției Locale pentru ocuparea Forței de Muncă din Fălticeni, strada Matei Millo, nr.4, în apropiere de Gară. Cei interesați pot cere mai multe informații la numărul 0230 542 160.

ȘTIRI