Acțiuni de amploare desfășurate în zona Fălticeni. Polițiștii au verificat săli de jocuri și cluburi. Dosare penale pentru deținere de cuțite și boxuri. Amenzi de peste 13.000 de leiLocal

Acțiuni de amploare desfășurate în zona Fălticeni. Polițiștii au verificat săli de jocuri și cluburi. Dosare penale pentru deținere de cuțite și boxuri. Amenzi de peste 13.000 de lei

       Accesări: 1771

Oamenii legii și-au întețit acțiunile de control. După ce în cursul lunii trecute polițiștii au dispus suspendarea activității pentru patru cluburi și localuri de pe raza județului Suceava, pentru vânzarea de tutun și alcool către minori dar și disfuncționalități pe linie economico-financiară, în acest sfârșit de săptămână au fost organizate razii în municipiul Fălticeni și în comuna Preutești. Au fost vizate cluburi și săli de jocuri.

Desfășurate cu efective sporite, acțiunile organizate de Poliția Municipiului Fălticeni au fost coordonate de comisarul Vasile Grădinaru, șeful unității de poliție, și Serviciul Ordine Publică din cadrul IPJ Suceava.

Peste 30 de polițiști au acționat în sistem integrat în Fălticeni, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, descurajării și prevenirii faptelor antisociale, prevenirea consumului de substanțe interzise și creșterea gradului de siguranță publică, în general.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 10/11 decembrie, au fost desfășurate controale la șase săli de jocuri din Fălticeni și patru cluburi din Fălticeni și Preutești, iar „vizita” oamenilor legii s-a lăsat cu dosare penale și amenzi.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 234 de persoane și au fost aplicate patru sancțiuni în valoare de 13.500 lei.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

De asemenea, în urma controlului la o sală de jocuri din municipiul Fălticeni, polițiștii SICE Suceava ( Serviciul de Investigare a Criminalității Economice) au aplicat o sancțiune contravențională, pentru obligativitatea utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, în valoare de 10.000 lei, și au dispus măsura complementară de suspendare a activității și confiscarea banilor nefiscalizațe.

Tot în cadrul acțiunii au fost constatate și două infracțiuni.

La un club din Fălticeni a fost depistat un tânăr de 25 ani, iar în urma controlului corporal s-a găsit asupra sa un cuțit tip briceag, iar la o discotecă din localitatea Preutești a fost identificat un bărbat de 26 ani, iar în urma controlului corporal s-a găsit asupra sa un cuțit tip briceag și un box cu corni montați pe partea de contact. Celui în cauză s-a întocmit dosar penal.

Verificările au mai avut ca scop combaterea infracțiunilor comise cu violență și creșterea gradului de siguranță rutieră, intensificarea activităţilor de prevenire şi combatere a încălcărilor legislației penale și contravenționale, interzicerea servirii consumatorilor după ora de închidere stabilită, interzicerea comercializării băuturilor alcoolice către minori, verificarea situației minorilor identificați în obiectivele controlate.

Acțiunea a fost coordonată de Serviciul Ordine Publică – IPJ Suceava, aceștia fiind sprijiniți de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, dar și luptătorii SAS (Serviciului Acțiuni Speciale) și lucrători ai Inspectoratului Județean de Jandarmi.

La această acțiune au participat și polițiști din cadrul BCCO Suceava.

Poliștiștii spun că siguranţa tinerilor constituie o prioritate naţională a tuturor instituţiilor şi factorilor cu atribuţii în domeniu, abordarea integrată a acestei problematici fiind esenţială pentru asigurarea unei dezvoltări optime a tinerei generaţii.

La nivelul IPJ Suceava s-au dispus măsuri pentru organizarea periodică în toate zonele județului a unor acțiuni care să ducă la creșterea gradului de siguranță a tinerilor și la prevenirea consumului de alcool și droguri în rândul tinerilor.

ȘTIRI