Accesări: 2482

Suntem pe harta roșie a accidentelor. Strada Sucevei nu este doar raiul vitezomanilor, ci și locul unde, în ultima perioadă, se produc cele mai multe incidente. Sâmbătă, 31 iulie, polițiștii Biroului Rutier Fălticeni au constatat un eveniment rutier, din care a rezultat un rănit.

S-a întâmplat la miezul zilei, când două vehicule au intrat în coliziune.

O autoutilitară și un autoturism s-au tamponat față-spate.

Șoferul autoutilitarei, un bărbat de 38 ani din comuna Drăgușeni, în timp ce conducea autoutilitara, pe relația Fălticeni către Suceava, a intrat în coliziune cu un autoturismul condus de către un tânăr de 26 ani, care se afla în față.

În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată într-o mașină care era parcată în afara părții carosabile, toate cele trei vehicule fiind avariate.

Accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală ușoară a tânărului de 26 de ani, care a fost transportat cu ambulanța la spitalul din Fălticeni. Medicii au decis că victima nu necesită internare.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Aceștia au fost conduși de oamenii legii la spital, unde li s-au recoltat probe de sânge.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.

ȘTIRI