Sfârșit de săptămână marcat cu probleme în traficul rutier. Polițiștii din Fălticeni au ajuns să fie solicitați zilnic la accidente rutiere, perioada sezonului estival fiind una aglomerată pe șosele. Oamenii legii au fost prezenți în această după-amiază la un nou incident.
Două mașini, un autoturism Volkswagen, înmatriculat în județul Suceava, și o autoutilitară, înmatriculată în județul Vrancea, s-au ciocnit pe DN 2E, în localitatea Sasca Nouă din comunei Cornu Luncii.
În urma impactului autoutilitara s-a răsturnat pe carosabil.
Circulația n-a fost periclitată de acest incident.
La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Fălticeni, cu autospeciala pentru descarcerare, paramedicii SMURD și două echipaje ale Ambulanței, accidentul rutier fiind anunțat la ora 17:40.
Acesta este al patrulea accident rutier înregistrat la nivelul zonei Fălticeni, de la începutul lunii și până acum.
Polițiștii Compartimentului Rutier Fălticeni s-au deplasat la fața locului și au stabilit că șoferul din Vrancea, care conducea autoutilitara, circula în coloană, iar la un moment dat a pătruns pe contrasens, fiind lovit în plin de autoturismul Volkswagen, condus de un șofer din comuna Cornu Luncii, care se deplasa regulamentar.
Cele trei persoane implicate în accident, toate conștiente și cooperante, au fost monitorizate medical.
Pe fondul coliziunii, pasagerul din dreapta față, aflat în autoturismul Volkswagen, fratele șoferului, s-a rănit. În vârstă de 51 de ani, acesta avea multiple traumatisme, fiind transportat la spital de echipajul SMURD, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Celelalte două persoane au refuzat transportul la spital.
Agenții de poliție i-au testat pe ambii conducători auto, cu etilometrul, rezultatul indicat de aparat fiind negativ.
Polițiștii Compartimentului Rutier Fălticeni au deschis dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.






