Sărbătoare de suflet în comuna Boroaia. Biserica Sfinții Părinți Ioachim și Ana și-a celebrat patronii spiritualiReligie

Sărbătoare de suflet în comuna Boroaia. Biserica Sfinții Părinți Ioachim și Ana și-a celebrat patronii spirituali

       Accesări: 1513

Zi de rugăciune și bucurie sufletească. Biserica Sfinții Ioachim și Ana din comuna Boroaia, ctitorie emblematică și impozantă din centrul localității, și-a sărbătorit astăzi hramul. Într-o atmosferă de rugăciune și profundă evlavie, credincioșii au participat la Sfânta Liturghie, alături de părintele paroh Silviu Maxim.

Alături de el au slujit la altarul credinței mai mulți preoți din parohiile boroiene, dar din parohiile învecinate. Sărbătoarea Sfinților Ioachim și Ana este hramul de toamnă al parohiei, cel principal fiind sărbătorit la Înălțarea Domnului, când este și hramul satului.

În mijlocul clerului și credincioșilor s-a aflat și părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, care i-a întărit pe cei prezenți prin cuvântul de învățătură susținut la finalul slujbei.

Sfânta Liturghie și-a urmat cursul firesc fiind înfrumusețată de corul parohiei, de rugăciunile calde ale preoților din sobor.

În câteva momente cu adevărat înălțătoare, glasurile credincionșilor și ale preoților s-au unit la mărturisirea Crezului și la Rugăciunea Domnească (Tatăl Nostru).

Oamenii din sat au venit să se roage la biserica unde se află r ridicată în perioada comunistă, în anii 70, de părintele arhimandrit Ilarion Argatu, unul dintre marii duhovnici români ai acelor vremuri.

Printre cei care au avut bucuria să participe la Sfânta Liturghie de hram s-a numărat primarul Vasile Berariu, fiu al satului și binefăcător al parohiilor boroiene, dar și preoteasa Marta Argatu, soția regretatului părinte și duhovnic Alexandru Argatu.

La predica zilei de hram, părintele protoiereu Adrian Dulgheriu le-a vorbit creștinilor despre „stăruință”, un cuvânt cheie în jurul căruia și-a construit întregul discurs. Au fost subliniate importanța în stăruința pentru rugăciune, credință, fapte bune și în stăruința comuniunii cu Dumnezeu. Nu au lipsit exemplele din Vechiul și Noul Testament, dar și exemple din viața Sfinților prăznuiți astăzi, Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Silviu Maxim, continuator al moștenirii spirituale și morale lăsate de părintele Alexandru Argatu, s-a adresat cu un cuvânt de mulțumire oaspeților și membrilor parohiei, dar și cu un mesaj de bucurie pentru slujirea împreună la ziua hramului de toamnă, cu altarul plin de preoți și cu biserica însuflețită de rugăciunile credincioșilor de rând.

După încheierea Sfintei Liturghii au fost oficiate slujbe de pomenire pentru cei trecuți din viață, ctitori și binefăcători ai bisericii. Preoții au făcut ultimul popas la mormântul părintelui Alexandru Argatu, fost preot paroh, săvârșind și aici slujba de pomenire.

Biserica Sfinții Ioachim și Ana este unul dintre lăcașurile ortodoxe reprezentative din ținutul zonei Fălticeni, atât pe plan spiritual cât și arhitectural.

Ctitoria arhimandritului Ilarion Argatu, ridicată prin multă trudă, în vremuri de restriște, se remarcă prin câteva elemente de unicitate în România: catapeteasma realizată din blocuri masive de marmură, ornată cu icoane realizate din ceramică, amvonul așezat lângă altar, turla cu arcade interioare, pictura neobizantină în culori calde.

Anul viitor se vor împlini 50 de ani de la sfințirea acestei biserici, moment care va fi marcat printr-un amplu eveniment în care Parohia Sfinții Ioachim și Ana și Primăria Comunei Boroaia vor colabora pentru realizarea sărbătorirea acestui semicentenar.



ȘTIRI