Percheziții de amploare ale polițiștilor. Au fost vizate și locații din comunele Slatina și Mălini. Cinci persoane reținuteRural

Percheziții de amploare ale polițiștilor. Au fost vizate și locații din comunele Slatina și Mălini. Cinci persoane reținute

       Accesări: 294

Oamenii legii au început dimineața de joi în forță. Ieri, 4 iunie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au pus în executare 38 de mandate de percheziție domiciliară.

Perchezițiile au la bază un dosar penal, aflat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive și braconaj cinegetic.

Câteva dintre aceste percheziții domiciliare au fost desfășurate de polițiști în locații din comunele Mălini și Slatina..

În urma activităților desfășurate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 11 arme, peste 700 de cartușe, trofee de vânătoare, dispozitive utilizate pentru monitorizarea fondului cinegetic, carne de vânat, articole pirotehnice interzise la deținere, precum și alte bunuri de interes în cauză.

Din investigațiile efectuate până în prezent a rezultat faptul că, o parte dintre arme ar fi fost introduse ilegal pe teritoriul României și ar fi fost folosite la săvârșirea unor fapte de braconaj cinegetic.

În urma audierilor și după administrarea materialului probator, polițiștii au dispus măsura reținerii față de cinci persoane, acestea fiind încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Suceava.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.



ȘTIRI