Noi informații despre accidentul rutier din Fălticeni. Conducătorul motocicletei nu avea permis corespunzătorLocal

Noi informații despre accidentul rutier din Fălticeni. Conducătorul motocicletei nu avea permis corespunzător

       Accesări: 689

La data de 23 mai 2026, în jurul orei 17:30, echipajul de poliție în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza Municipiului Fălticeni, cu autospeciala din dotare marca Dacia Logan, a observat în trafic un motociclu, marca Yamaha, înmatriculat în Olanda, care se deplasa pe strada Liliacului, zona Thales, către strada Maior Ioan și a efectuat un viraj la stânga, circulând astfel pe sensul opus de deplasare.

Din acest motiv, polițiștii i-au efectuat semnal regulamentar de oprire, iar întrucât acesta nu s-a conformat, au pornit în urmărirea acestuia, folosind mijloacele acustice și luminoase din dotare.

Au fost efectuate somațiile legale însă urmărirea s-a desfășurat condescendent, fără utilizarea altor mijloace de oprire forțată, apreciindu-se în dinamică riscurile pentru conducătorul motocicletei dar și pentru pasagera care se afla pe același vehicul.

În timp ce se aflau în urmărirea acestuia, pe strada Voluntarilor, la intersecția cu strada Ion Creangă, conducătorul motocicletei a redus brusc viteza de deplasare pentru a încerca să efectueze un viraj lateral și să scape de urmărire.

La acel moment, motocicleta a fost acroșată ușor, în zona anvelopei spate, de autospeciala de poliție, iar conducătorul motociclului și pasagera s-au dezechilibrat și au căzut pe partea carosabilă.

În urma impactului a rezultat vătămarea ușoară a conducătorului motocicletei, de 22 ani, și a pasagerei, de 20 ani, motiv pentru care, agenții de poliție au solicitat un echipaj medical în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, ulterior fiind transportați la Spitalul Municipal Fălticeni.

Aici li s-au stabilit diagnostice „escorații lombar dreapta” pentru pasager și „escoriații ușoare” pentru conducătorul motocicletei.

În urma efectuării verificărilor în bazele de date, de către polițiști, s-a stabilit faptul că tânărul, de 22 de ani, care conducea motocicleta nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei.

Atât conducătorul autospecialei de poliție, cât și conducătorul motocicletei, au fost testați de echipajul de poliție cu aparatul etilometru și drugtest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis corespunzător categoriei și vătămare corporală din culpă. Dosarul va fi soluționat procedural.



ȘTIRI