Profesorii vor primi banii pe ultimele patru luni de navetă. Consiliul Local Fălticeni urmează să voteze proiectulLocal

Profesorii vor primi banii pe ultimele patru luni de navetă. Consiliul Local Fălticeni urmează să voteze proiectul

       Accesări: 60

Mai bine mai târziu decât niciodată. Profesorii și personalul auxiliar vor primi, după patru luni de așteptare, banii care le revin pentru cheltuielile de deplasare. Vorbim despre navetiști, cadrele didactice și cele auxiliare din alte localități, care predau în unitățile de învățământ din Fălticeni.

Consiliul Local din Fălticeni va dezbate, sâmbăta viitoare, în ședința ordinară, un proiect de hotărâre privind aprobarea sumelor necesare pentru decontarea cheltuielilor de navetă.

Sumele urmează să fie alocate pentru perioada ianuarie-aprilie 2026.

Potrivit proiectului, valoarea totală a sumelor care urmează să fie decontate se ridică la 112.700 de lei, bani care vor fi asigurați din bugetele unităților de învățământ.

Conform legislației în vigoare, de aceste drepturi bănești beneficiază cadrele didactice și personalul didactic auxiliar care nu dețin locuință în localitatea în care își desfășoară activitatea.

Legea prevede că decontarea se realizează pentru contravaloarea de 7,5 litri de carburant la fiecare 100 de kilometri parcurși, fie prin acoperirea costului unui abonament lunar pentru cei care utilizează mijloace de transport în comun.

În proiectul de hotărâre supus votului Consiliului Local Fălticeni sunt incluse nouă unități de învățământ din municipiu, de la grădinițe și școli, până la colegii.

Potrivit datelor statistice, peste 380 de angajați din învățământul fălticenean beneficiază de decontarea navetei.

Dintre aceștia, 95 sunt profesori navetiști, iar aproximativ 290 fac parte din categoria personalului didactic auxiliar.

Având în vedere precedentele hotărâri adoptate în acest sens și importanța asigurării drepturilor salariale pentru personalul din educație, proiectul nu are cum să nu fie aprobat în unanimitate de aleșii locali.

Foto: Magnific



ȘTIRI