11 școli din zona Fălticeni sunt incluse în Programul „Masa Sănătoasă”. Circa 4.000 de elevi sunt beneficiariEducație

11 școli din zona Fălticeni sunt incluse în Programul „Masa Sănătoasă”. Circa 4.000 de elevi sunt beneficiari

       Accesări: 1990

Măsură binevenită pentru școli și elevi. Ministerul Educației deschide la nivel național programul „Masa Sănătoasă”, un program ce vine în sprijinul multor copii și al cărui obiectiv primodial este reducerea abandonului școlar. 450 de unități de învățământ sunt incluse în acest proiect pilot, ale cărui costuri se ridică la peste 133 milioane de lei.

Finanțarea este asigurată de Guvern, iar elevii vor primi o masă caldă sau un pachet alimentar în fiecare zi de curs.

Printre unitățile selectate se află 11 școli din zona Fălticeni.

Este vorba despre școli din Baia, Găinești, Vadu Moldovei, Rădășeni, Drăgușeni, Bogdănești, Râșca, Gulia, Oniceni, Dumbrava și Slatina.

Circa 4.000 de elevi și preșcolari vor beneficia de programul „Masa Sănătoasă”, ce se desfășura până la finele acestui an școlar 2023-2024.

Elevii din zona Fălticeni vor primi un suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în limita unei valori zilnice de 15 lei per beneficiar.

Masa va fi preparată în regim propriu, pentru preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ în care există cantină cu avize de funcționare, înregistrată sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, și spațiu adecvat de servire a mesei sau în regim de aprovizionare de la un furnizor din sectorul alimentației publice, pentru preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ în care nu există cantină pentru prepararea în regim propriu, hrana putând fi servită în sala de clasă sau într-un alt spațiu amenajat în acest scop.

Suportul alimentar nu se acordă pe perioada vacanțelor sau a altor zile declarate prin lege, ca zile nelucrătoare.

Tipul de suport alimentar şi modalitatea de distribuire se stabilesc la solicitarea directorului unităţii de învăţământ, cu aprobarea consiliului de administraţie şi se propune ordonatorului principal de credite al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului, care îl supune aprobării consiliului local.

Suportul alimentar trebuie să respecte prevederile legii pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar şi ale Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi.

Programul „Masa Sănătoasă” în zona Fălticeni

UnitateEleviSuma
Școala Gimnazială „Învățător Vasile Hlihor” Baia4551.011.000
Școala Gimnazială Bogdănești4731.051.000
Școala Gimnazială Drăgușeni226502.000
Școala Primară Dumbrava/GPN Dumbrava66147.000
Școala Gimnazială Găinești310689.000
Școala Gimnazială Gulia424942.000
Școala Gimnazială Oniceni400888.000
Școala Gimnazială „Ion Lovinescu” Rădășeni280622.000
Școala Gimnazială Râșca418928.000
Școala Gimnazială „Alexandru Lăpușneanu” Slatina416924.000
Școala Gimnazială Vadu Moldovei377837.000
Total3.8458.541.000

ȘTIRI