Viitură în satul Praxia. Gospodării și culturi  inundate pe timpul serii. Polițiștii au închis circulația pe podul rutierLocal

Viitură în satul Praxia. Gospodării și culturi inundate pe timpul serii. Polițiștii au închis circulația pe podul rutier

       Accesări: 13704

Vremea extremă s-a manifestat și în județul Suceava. Ploile abundente de vineri după-amiază au culminat cu ruperea de nori din zona comunei Râșca, mai exact în satul Slătioara, unde cantitățile ridicate de precipitații au dus la formarea de torenți în zona de pădure, cu viteză de eroziune.

Pârul Râșca a ieșit din matcă, ajungând la cotele de atenție în comunele Râșca și Bogdănești, fără să creeze pagube.

Lucrurile au stat cu totul altfel pe raza comunei Fântâna Mare, unde aseară, în jurul orei 22, viitura s-a manifestat în localitatea Praxia, în zona podului rutier de pe Drumul Național 15 C, la limita cu localitatea Boroaia, unde șuvoaiele de apă, pline cu resturi vegetale, s-au revărsat în curțile din proximitatea pârâului.

Pe fondul volumului mare de apă, vineri seara, tuburile de sub podul provizoriu construit lângă șoseaua națională, s-au înfundat, iar apa a trecut peste dig, ajungând în curțile, beciurile și anexele câtorva gospodării. Crengile și resturile vegetale aduse de ape au format practic un baraj, care direcționa apa și după dig.

Autoritățile comunei Boroaia au anunțat Prefectura Suceava că pe raza localității Praxia, în zona podului de pe DN 15C, din cauza precipitațiilor crescute și a aluviunilor adunate din râu, apa s-a revărsat pe ambele maluri.

Primele măsuri au fost luate la scurt timp.

Polițiștii SPR Vadu Moldovei au oprit circulația pe podul rutier, autovehiculele fiind direcționate pe ruta ocolitoare, pe un drum județean și unul comunal din localitățile Bogdănești și Boroaia.

Mai multe echipaje ale pompierii militari și civili au fost direcționate spre Praxia, în jurul orei 22.

Aceștia au lucrat toată noaptea, timp de 8 ore, până sâmbătă dimineață, pentru a scoate apa din curți.

În ajutorul lor au sărit și câțiva localnici.

Două excavatoare și un buldoexcavator au săpat trei breșe în digul artificial construit, ca variantă de trecere rutieră peste podul de pe DN 15 C, pentru scăderea nivelului apei în amonte de podul de referință.

Concomitent cu aceste intervenții, resturile lemnoase aduse de viitură, care formau un baraj, au fost îndepărtate.

Au fost inundate și câteva suprafețe cultivate, din satul Praxia, cele care se aflau în apropierea pârâului Râșca.

În jurul orei 1:00 noaptea, după trei ore de muncă susținută, debitul viiturii de pe pârâul Rîșca a fost tranzitat prin tuburile podului rutier provizoriu, pericolul de inundații fiind complet îndepărtat.

Un localnic cu un excavator s-a aflat printre cei care au sărit în ajutorul pompierilor, în timp ce un alt localnic s-a oferit să aducă un transport de pietriș pentru acoperirea unor zone afectate apă din preajma podului provizoriu.

La fața locului au fost reprezentanți ai Sistemului de Gospodărire al Apelor Suceava și ai Secției Drumuri Naționale Suceava.

Pentru gestionarea situațiilor de urgență au intervenit forțe şi mijloace din cadrul unităților de pompieri din Fălticeni, Suceava, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului, cu cinci autospeciale de intervenție şi patru motopompe.

Lucrătorii voluntari de la SVSU Fântâna Mare, Boroaia, Râșca şi Cornu Luncii au acționat în sprijinul pompierilor.

Pentru creșterea capacității de intervenție, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava s-a activat grupa operativă.

După ora 1 noaptea, munca pompierilor militari și civili a fost îngreunată de revenirea ploilor abundente.

Zona a fost monitorizată în permanență pe parcursul întregii nopți, iar ultimele forțe de intervenție s-au retras în jurul orei 7:00, în dimineața zilei de 24 mai. Au fost afectate trei gospodării, fiind inundate curțile și beciurile acestora.

Nu au fost înregistrate victime.



Spalatorie covoare

ȘTIRI