Vești bune pentru cei mici. Toate locurile de joacă din municipiul Fălticeni vor fi redeschise sâmbăta aceastaLocal

Vești bune pentru cei mici. Toate locurile de joacă din municipiul Fălticeni vor fi redeschise sâmbăta aceasta

       Accesări: 96

Primăvara vine cu vești bune pentru cei mici. Locurile de joacă din municipiul Fălticeni vor fi redeschise, după câteva săptămâni de pauză, pe durata sezonului rece. Cum vremea devine tot mai caldă și frumoasă, autoritățile locale pregătesc deja terenul astfel încât, peste puțin timp, să fie parcurile să ofere siguranță și distracție.

Copiii trebuie să mai aibă răbdare doar trei zile.

În tot acest timp, locurile de joacă sunt igienizate, iar echipamentele trec prin verificări tehnice minuțioase.

Pe perioada iernii au mai fost realizate, punctual, lucrări de întreținere acolo unde acestea au fost necesare.

Primarul Cătălin Coman anunță că parcurile de joacă vor fi deschise de sâmbătă, 7 martie, începând cu ora 8 dimineața.

Edilul precizează că spațiile destinate copiilor sunt supuse în aceste zile unor intervenții menite să crească gradul de siguranță și confort.

Leagănele, toboganele, balansoarele, caruselele și toate celelalte echipamente vor fi inspectate, astfel încât să ofere stabilitate și rezistenței, iar elementele uzate vor fi înlocuite cu unele noi.

Suprafețele de protecție din zonele intens utilizate vor fi înlocuite, iar mobilierul urban va fi inspectat cu atenție.

Aceste intervenții sunt esențiale pentru prevenirea accidentelor și pentru menținerea unor standarde adecvate de siguranță.

Autoritățile fac apel la părinți și bunici să supravegheze copiii și să respecte regulile de utilizare afișate în fiecare spațiu de joacă, pentru ca echipamentele să fie în stare bună pe termen lung.

Singurul spațiu de joacă deschis la momentul actual este cel din Parcul Prefecturii.

Un nou loc destinat activităților de recreere ale copiilor va fi construit în cartierul Maior Ioan. După aprobarea bugetului local, cel mai probabil în luna aprilie, va începe amenajarea parcului.

Spațiul se află pe Aleea Trandafirilor, lângă fosta centrală termică, pe locul unde până anul trecut funcționa un alt loc de joacă.



ȘTIRI