Accesări: 2750

Curbele de pe DN 2E pun probleme conducătorilor auto. Pe sectorul dintre Spătărești și Cornu Luncii s-au produs mai multe accidente unele soldate cu răniți, iar altele cu pierderi de vieți omenești, cauza fiind neadaptarea vitezei. I s-a întâmplat, joia trecută, și unui șofer din județul Iași.

Acesta conducea un autoturism, din direcția Spătărești către Gura Humorului, iar într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga a părăsit partea carosabilă.

Șoferul, în vârstă de 70 de ani, nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă, vehiculul intrând în coliziune cu un mal de pământ situat pe partea dreaptă a sensului de mers.

Din impact autoturismul s-a răsturnat pe cupolă.

În mașină se mai află încă o persoană, o femeie, pasager dreapta față.

Aceasta s-a rănit în urma accidentului. Vicitima fost transportată la Spitalul Municipal Fălticeni pentru investigații medicale.

Șoferul a fost testat de oamenii legii cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. La spital i-au fost recoltate probe de sânge.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

ȘTIRI