Un șofer din Fălticeni s-a ales cu trei amenzi dintr-un foc. Polițiștii de la Rutieră au deschis și un dosar penalLocal

Un șofer din Fălticeni s-a ales cu trei amenzi dintr-un foc. Polițiștii de la Rutieră au deschis și un dosar penal

       Accesări: 300

Patru dintr-o lovitură. Polițiștii Compartimentului Rutier Fălticeni au reușit performanța aplicării unui „set” de trei amenzi și constatării unui flagrant delict în cazul unui singur șofer. Situația este una rarisimă și arată că agenții cu experiență îi pot identifica în traficul rutier pe acei conducători auto problemă, care, prin altele, par să fie mai presus de lege, sfidând cu bună știință consecințele unei astfel de atitudini.

Este cazul unui conducător auto din municipiul Fălticeni, în vârstă de 48 de ani, căzut în „plasa” agenților rutieri, prezenți într-o acțiune punctuală ce viza depistarea vitezomanilor la ieșirea din oraș.

Polițiștii se aflau pe strada Sucevei, iar cu ajutorul pistolului radar l-au înregistrat pe acesta, care circula cu un autoturism Ford, cu 94 km/h, pe un sector unde viteza este limitată la 50 km/h.

Oprit pentru control și pentru comunicarea contravenției, șoferului i-au fost solicitate documentele.

Agenții Compartimentului Rutier Fălticeni au constatat că, pe lângă depășirea vitezei legale, șoferul din Fălticeni circula cu luminile de întâlnire stinse și fără centura de siguranță.

Pentru cele trei contravenții, polițiștii rutieri l-au sancționat pe șofer cu trei amenzi în valoare totală de 2.430 de lei.

Pentru că emana halenă alcoolică, agenții l-au întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice, bărbatul răspunzând afirmativ.

Oamenii legii l-au testat cu etilometrul, rezultatul indicat de aparat fiind de 0,93 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Conform procedurilor în vigoare, agenții rutieri l-au condus pe șofer la spital pentru recoltarea probelor de sânge.

În urma flagrantului delict, polițiștii Compartimentului Rutier Fălticeni au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Cercetările continuă în acest caz.



ȘTIRI