Accesări: 2862

Noi cazuri de coronavirus în sistemul educațional local. Trei eleve de la Colegiul „Vasile Lovinescu” au fost depistate pozitiv, în urma testelor efectuate. Informația a fost confirmată joi, 15 octombrie, de reprezentanții DSP Suceava. Acestea sunt primele cazuri de la liceul care școlarizează cei mai mulți elevi în Fălticeni.

Elevele învață în două clase diferite, care au trecut pe scenariul roșu pentru următoarele 14 zile.

Altă elevă, depistată pozitiv, este de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, unitate de învățământ aflată deja în scenariul roșu, după ce trei profesori s-au infectat cu noul coronavirus.

Toate cele patru eleve sunt rezidente ale unei case de tip familial din Fălticeni. Acestea suferă de forme ușoare ale coronavirusului.

Potrivit reprezentanților DSP Suceava, la data de 15 octombrie nu erau consemnate cazuri noi, în zona unităților de învățământ din cele 18 comune arondate zonei Fălticeni.

De la începutul noului an școlar și până în prezent s-au înregistrat 13 cazuri de infectare cu noul coronavirus în mediul la școlar din Fălticeni și unul consemnat înainte de începerea noului an școlar la un elev de la Școala Gimnazială „Ion Irimescu”.

Este vorba de un copil de 6 ani, elev în clasa pregătitoare, depistat pozitiv pe 13 septembrie. Acesta nu a intrat în contact cu elevii din colectivul clasei, motiv pentru care nu s-au impus măsuri la nivelul școlii.

Situația îmbolnăvirilor cu noul coronavirus 14.9 – 15.10.2020

Colegiul Național „Nicu Gane” – 1 caz (elev)

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – 4 cazuri (profesori)

Colegiul „Vasile Lovinescu” – 3 cazuri (elevi)

Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” – 4 cazuri (trei profesori și un elev)

Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” – 1 caz (profesor)

ȘTIRI