Toamna și-a etalat frumusețea la Școala ”Constantin Blănaru” din Cornu Luncii. Carnaval cu zâne și curse între dovleceiEducație

Toamna și-a etalat frumusețea la Școala ”Constantin Blănaru” din Cornu Luncii. Carnaval cu zâne și curse între dovlecei

       Accesări: 943

Toamna are un farmec de poveste, inegalabil, superb. Anotimpul cu parfum de nuci coapte și-a etalat frumusețea la Școala Gimnazială ”Constantin Blănaru” din Cornu Luncii, locul unde pentru o zi sălile de curs au devenit locuri de poveste. Frunzele și bogățiile din grădini au fost așternute aici pentru un carnaval de sezon.

Elevii și profesorii s-au străduit să evidențieze sezonul autumnal așa cum au știut ei mai bine. Cu bun gust, dar și gust bun.

Activitatea s-a desfășurat în ultima zi din primul modul, înaintea primei vacanțe școlare.

Clasele au fost ornate astfel încât să cuprindă cât mai mai multe elemente ale acestui anotimp.

Produsele naturale, obținute cu multă trudă, au fost expuse într-o manieră creativă, specifică vârstei, iar preparatele culinare, care ademeneau cu aroma lor plină de sănătate, au fost degustate de participanți.

Carnavalul toamnei a adus parfum autumnal, culoare, dar și zâne bune.

Pregătirile au presupus multă muncă, dibăcie și creativitate.

Fiecare clasă a avut la dispoziție trei zile pentru a realiza un ”colț al toamnei”, dar și pentru a desemna participanții pentru ”Cursa dovleceilor” și participantele pentru ”Parada zânelor”.

„Cu toții ne-am încărcat sufletele și ochii de bine și frumos, am trăit, fie și pentru câteva ore, o stare de bine pe care am gustat-o din plin și cu dorință.”, a declarat Maria Verdeș, directorul școlii.

„Cu mic, cu mare am îmbrăcat veșmântul colorat al toamnei și am spus povestea așa cum am simțit-o: cu inocența unui preșcolar, cu entuziasmul unui mic școlar, cu creativitatea unuia mai mare, cu empatia unui profesor, cu dăruirea necondiționată a unui părinte.

În această activitate am putut remarca acea notă de eleganță, stil și unicitate atât de caracteristică anotimpului toamna. Felicitări tuturor!

În ziua mult așteptată, pe 21 octombrie, într-o atmosferă de sărbătoare, presărată cu mult entuziasm și plăcere de a fi, au fost jurizate decorurile autumnale create de colectivele fiecărei clase sau grupe.

Misiunea juraților nu a fost deloc ușoară, ținând cont că prin strădania lor, copiii, îndrumați de profesori, au pus în lumină chipul minunat al toamnei.

”Cursa dovleceilor” a dinamizat atmosfera, a stârnit bună dispoziție și avalanșe de încurajări sincere și personalizate, iar ”Parada zânelor” a reprezentat un moment deosebit al zilei, un moment în care am putut observa frumosul în tot și în toate.

”Zânele” au fost diafane, colorate și grațioase, exact așa cum este toamna la începuturile ei timide de a se instala într-un loc care o cheamă pentru a o venera.

Inițiatorii acestei activități spun că elevii și profesorii școlii din Cornu Luncii au invocat toamna, au ajutat-o să găsească în localitatea lor locul din care să-și extragă frumusețea și energia de a crea emoții colorate, trăiri aparte și vibrații pozitive.

ȘTIRI