Acestea sunt știrile dimineții. 26 februarie 2026.
Intervenție la rețeaua de apă potabilă
ACET Fălticeni oprește apa potabilă în regim de urgență.
Sunt afectate trei blocuri de pe strada Ana Ipătescu, Blocurile 34, 68, 70 A, de la Asociația de Proprietari nr.16.
Echipele operatorului local vor interveni pe strada Ana Ipătescu pentru remedierea unei defecțiuni apărută în zona unei conducte. Apa potabilă va fi întreruptă între orele 10 și 12.
Mâine, 27 februarie, este anunțată sistarea furnizării apei potabile pe un tronson al cartierului Republicii.
Echipele ACET Fălticeni trebuie să remedieze defecțiunile apărute pe una dintre conductele de debit mare.
Apa va fi oprită între orele 08:00 – 12:00.
Vor fi afectați doar consumatorii de pe strada Republicii, mai exact, proprietarii apartamentelor din Blocul 50.
Voturi pentru noi proiecte locale
Consiul Local Fălticeni se întrunește astăzi în ședința ordinară din luna februarie.
Pe ordinea de zi sunt 16 proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului Fălticeni, supuse aprobării aleșilor locali.
Printre acestea se numără proiectele privind utilizarea excedentului bugetar pentru finanțarea unor noi investiții la nivel local, premierea sportivilor cu performanțe deosebite, aprobarea Planului de acțiune pentru serviciile sociale finanțate de la bugetul local, vânzarea unor suprafețe de teren din domeniul privat al municipiului, repartizarea unor locuințe sociale și locuințe de serviciu pentru medici.
Ședința are, prin lege, caracter public, astfel încât cetățenii pot asista la dezbatere.
Pentru cei interesați, ședința are loc la ora 17, la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu”.
Tarife tot mai mari la pompă
Prețul carburanților auto continuă să crească.
La stațiile de alimentare din Fălticeni, tarifele benzinei și motorinei standard au atins pragul de 8 lei pe litru.
Este cea de-a șasea scumpire care s-a produs numai luna aceasta.
Scumpirea carburanților are efecte directe dincolo de sectorul auto.
Costurile transportului de bunuri cresc, ceea ce se poate reflecta în prețurile la raft.
Inflația generală din România rămâne ridicată, în timp ce prețurile consumatorilor continuă să urce, afectând bugetele șoferilor și contribuind la presiuni inflaționiste mai largi.
Prețurile la benzină și motorină au crescut din nou în această săptămână, după mai multe majorări succesive.






