Sportivii din Fălticeni au dominat prima ediție “Cupa Bucovinei” la Qwan Ki Do. Au cucerit peste 30 de premiiSport

Sportivii din Fălticeni au dominat prima ediție “Cupa Bucovinei” la Qwan Ki Do. Au cucerit peste 30 de premii

       Accesări: 292

Au încheiat cu fruntea sus și cu bucuria unor noi victorii. Sportivii clubului Kim Long Dao continuă seria rezultatelor de excepție în competițiile importante din circuitul regional și național. Elevii instructorului Marius Maxim au strălucit la prima ediție “Cupa Bucovinei”, întrecere rezervată juniorilor, fete și băieți, cu vârste între 8 și 12 ani.

Au participat practicanți de Qwan Ki Do din județele Iași, Brașov, Suceava și din București.

Competiția, organizată pe 25 și 26 octombrie, s-a desfășurat în localitatea suceveană Volovăț.

Printre concurenți au fost atât debutanți, cât și sportivi cu experiență competițională.

Reprezentanții clubului Kim Long Dao s-au întors cu numeroase premii și cupe, palamaresul fiind impresionant.

Peste 30 de medalii au câștigat elevii instructorului Marius Maxim la ediția inaugurală „Cupa Bucovinei”.

În mod deosebit s-au remarcat Alexandru Andrei, Erica Chiticaru, Cristian Cercel, Daria Vălianu, Andrei Todică, Alexandru Spinare, Flavius Pandelea, Costan Darius care au urcat pe prima treaptă a podiumului.

Marius Maxim s-a declarat foarte mulțumit de rezultate, apreciind determinarea juniorilor și junioarelor din Fălticeni.

Competiția s-a dovedit, un test eficient în vederea formării grupelor pentru Campionatul National din februarie 2026.

El le-a mulțumit părinților pentru susținere și i-a felicitat pe toți medaliații clubului Kim Long Dao.

Locul I

Andrei Alexandru
Chiticariu Erica
Cercel Cristian
Valianu Daria

Locul II

Grigoras Robert
Ciocirlan Arsenie
Pandelea Flavius
Solcanu Ioana
Ciocirlan Ramin
Cojocariu Darius
Trifan Stelian

Locul III

Mayer Carl
Lamasanu Anastasia
Apostol Anastasia
Graur Andrei
Morosanu Damian
Anechiforesei Gabriela
Mihai Ioana Greșanu Maria
Andrei Paul
Onofrei Miriam

Locul I

Cat. 8-9 ani
Spinare Alexandru & Pandelea Flavius & Costan Darius

Cat. 11-12 ani
Todică Andrei

Locul II

Cat. 8-9 ani
Ciocirlan Ada & Chiticariu Erica

Cat. 8-9 ani
Grigoraș Robert & Cercel Cristian

Cat. 11-12 ani
Amariei Albert

Cat. 11-12 ani
Trifan Andrei

Locul III

Cat. 11-12 ani
Pîrvu Ricardo & Gorban Victor

Cat. 11-12 ani
Valianu Daria

Cat. 11-12 ani
Onisie Carla & Toma Sofia

Cat. 11-12 ani
Graur Andrei & Amariei Alexandru



Spalatorie covoare

ȘTIRI