Școlile au primit tabletele achiziționate de Primăria Fălticeni. Costurile se ridică la circa 80.000 de leiLocal

Școlile au primit tabletele achiziționate de Primăria Fălticeni. Costurile se ridică la circa 80.000 de lei

       Accesări: 312

Școlile gimnaziale și colegiile din Fălticeni au intrat în posesia celor 125 de dispozitive electronice achiziționate de Primăria Fălticeni, pentru elevii care vor susține în această vară Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională.  

Primăria Fălticeni asigură și serviciul de internet, astfel încât tabletele pot fi utilizate de elevi în procesul de învățare online.  

Dispozitivele mobile, conectate la internet, au fost distribuite celor patru şcoli gimnaziale şi trei colegii, miercuri, 20 mai 2020.

Achiziția făcută de Primăria Fălticeni are o valoare totală de 79.625 lei.

S-a optat pentru tablete mari, de 10 inch, cu viteză mare de procesare a datelor şi viteză mare de conexiune la internet.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Administraţia locală și-a propus astfel să vină în sprijinul elevilor care provin din familii cu posibilităţi materiale limitate.

Aceştia își pot desfăşura activitatea şcolară pe platformele educaţionale, iar elevii din clasele terminale, principalii destinatari ai tabletelor, pot aprofunda mai bine materia pentru examenele din această vară.

Tabletele vor rămâne în proprietatea unităţilor de învăţământ. Conducerea fiecărei şcoli va stabili modul în care va face repartiţia către elevi.

După desfăşurarea examenelor aceste dispozitive  vor putea fi folosite de şcoli în alte activităţi didactice.

Scopul principal al achiziţiei tabletelor este de a-i ajuta pe şcolarii şi liceenii din anii terminali, mai ales că unele familii nu îşi permit achiziţia unui astfel de dispozitiv, iar pregătirea elevilor este foarte importantă în această perioadă, în care învăţământul se face la distanţă. Achiziţia tabletelor a fost aprobată de Consiliul Local Fălticeni, costurile fiind suportate integral din bugetul local”, a declarat primarul  Cătălin Coman.

ȘTIRI