Șapte comune din zona Fălticeni au primit aprobare pentru finanțarea proiectelor aducțiunii de gaz metanRural

Șapte comune din zona Fălticeni au primit aprobare pentru finanțarea proiectelor aducțiunii de gaz metan

       Accesări: 7145

Vești foarte bune pentru locuitorii din mediul rural. Șapte comune din zona Fălticeni au primit aprobare pentru finanțarea proiectelor aducțiunii de gaz natural. Este vorba de localitățile Rădășeni, Cornu Luncii, Fântâna Mare, Boroaia, Bogdănești, Vadu Moldovei și Preutești.

Tot din zona Fălticeni este aprobat și proiectul pentru orașul Liteni.

Anunțul a fost făcut de Gheorghe Flutur, care a menționat că 32 de localități din județul Suceava sunt pe lista unităților administrative care sunt vor primesc undă verde prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Aceste proiecte au fost preluate de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care au fost depuse pe Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) și trecute pe programul „Anghel Saligny” ca proiecte mature.

Prin aceste finanțări vor fi realizate, la nivelul județului Suceava, 972 km rețea de gaze naturale, peste 48.000 de branșamente, în valoare de circa 198 milioane de euro .

„La Ședința Coaliției de guvernare de luni, la care am participat în calitate de preşedinte interimar al Partidului Național Liberal, alături de premierul Nicolae Ciucă și prim-vicepreședinți, am reușit împreună cu ceilalți reprezentați din coaliție PSD, UDMR și minorități să deblocăm Programul național de investiţii „Anghel Saligny”. La acest moment sunt în măsura sa aduc vești foarte bune pentru majoritatea localităților judeţului Suceava și încep cu aprobarea a 11 proiecte pentru aducțiune de gaz metan în peste 30 de localități, finanţate prin programul „Anghel Saligny”., a spus Gheorghe Flutur. „Este o investiție extrem de importantă pentru dezvoltarea utilităților în toate tipurile de UAT, comune, oraşe, municipii și consilii județene.”

La nivelul zonei Fălticeni au fost aprobate trei proiecte, realizate prin asocierea comunelor Rădășeni – Cornu Luncii, asocierea comunelor Fântâna Mare-Boroaia-Bogdănești, și asocierea comunelor Vadu Moldovei-Preutești.

Guvernul României a aprobat miercuri, 6 aprilie, actul normativ prin care s-au preluat 105 proiecte mature de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și s-au transformat la Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), pe programul „Anghel Saligny”.

Aceste proiecte au fost preluate de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care au fost depuse pe Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) și trecute pe programul „Anghel Saligny” ca proiecte mature. Aceste 32 de localități au în vedere 972 km rețea de gaze naturale, 48.053 de branșamente, valoare circa 198 mil de euro.

Guvernul a majorat, de asemenea, sumele alocate programului „Anghel Saligny” de la 50 la 65 miliarde de lei, din care 5,5 miliarde lei pentru 105 proiecte de gaz metan, unde sunt incluse și cele de la județul Suceava.

Gheorghe Flutur mai spune că pasul făcut pentru transferarea acestor proiecte pe Programul „Anghel Saligny” s-a avut în vedere faptul că aceste proiecte aveau avize, autorizații, studii de fezabilitate care în jumătate de an și-ar fi pierdut valabilitatea.

În același timp, la nivel național cele 65,5 miliarde vor fi putea cheltuite în intervalul 2022-2028, după următoarea structura: 30 de miliarde lei pentru drumuri comunale și județene, 22,5 miliarde de lei apa-canal, și 13 miliarde de lei pentru gaze naturale. În total, aproximativ 13 miliarde de euro.

Gheorghe Flutur a menționat că a intrat în linie dreaptă și programul pentru aprobarea celorlalte capitole de drumuri, apa și canal, aici județul Suceava are depuse un număr de 236 de proiecte cu o valoare de aproape 4 miliarde de lei și în afara de gaze naturale, înseamnă modernizarea a 167 de drumuri și 69 de proiecte pentru apă și canalizare.

Practic, în aceasta săptămână s-au deblocat aș putea spune aşa, proiectele așteptate de primarii și care au întârziat o perioadă de timp.

ȘTIRI