Accesări: 5164

Situația ratei infectărilor evoluează diferit de la o zi la alta. Îmbucurător este faptul că în ultimele zile numărul cazurilor de coronavirus, în zona Fălticeni, s-a redus. Două localități au ieșit din scenariul galben, însă trei se mențin în scenariul roșu.

Conform datelor furnizate de DSP Suceava, 16 localități se află în continuare în scenariul verde.

Singura unitatea administrativ teritorială cu zero cazuri, în zona Fălticeni, este comuna Drăgușeni. La nivel județean alte două localități se află în aceeași situație, comunele Cîrlibaba și Șerbăuți.

Municipiul Fălticeni continuă pe scenariul roșu, rata de infectare la mia de locuitorii fiind în ușoară creștere, la data de 21 noiembrie aceasta ajungând la 3,45.

Comunele Fântâna Mare și Vadu Moldovei rămân tot în scenariul roșu, gradul de infectare fiind oscilant în ultimele zile.

Cele mai mici procentaje, în aceeași statistică realizată de DSP Suceava, în rândul localităților rurale din zona Fălticeni, se înregistrează în comunele Hârtop (0,37), Dolhești (0,53) și Mălini (0,63).

Statistica la zi în județul Suceava: 9.650 de persoane vindecate. Peste 84.000 testate. Peste 600 se află în carantină

Situația pe județ indică creșteri și scăderi în anumite localități.

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava sunt 9.650 de persoane declarate vindecate.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 84.357, în ultimele 24 de ore fiind testate 665 de persoane.

La data de 21 noiembrie, în județul Suceava se aflau în carantină 647 persoane.

Conform Ordinului Ministerului Sănătății, carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de coronavirus, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată pozitiv, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii.

De asemenea, în județ, se află în izolare la domiciliu 436 de persoane.

Izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu noul coronavirus prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu agentul patogen.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale ale județului Suceava, 3 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 9 au câte un caz în evoluție, 31 au sub cinci cazuri în evoluție, 38 au sub zece cazuri în evoluție, iar 33 au peste zece cazuri în evoluție.

Vineri, 21 noiembrie, în județul Suceava erau 1.801 cazuri de infecție în evoluție.

În scenariul roșu se aflau la data menționată localitățile Broșteni, Crucea, Dornești, Fălticeni, Fântâna Mare, Gura Humorului, Horodnic de Jos, Moara, Panaci, Pojorâta, Rădăuți, Sadova, Siret, Solca, Suceava, Todirești, Vadu Moldovei și Vatra Dornei.

Rata de infectare la mia de locuitori (21 noiembrie)

Scenariu roșu

  • Fălticeni – 3,45
  • Fântâna Mare – 3,07
  • Vadu Moldovei – 4,17

Scenariu galben

  • Cornu Luncii – 2,24
  • Dolhasca – 2,16

Scenariu verde

  • Baia – 0,91
  • Bogdănești – 1,45
  • Boroaia – 1,46
  • Bunești – 1,09
  • Drăgușeni – 0,00
  • Dolhești – 0,53
  • Forăști – 0,89
  • Horodniceni – 0,83
  • Hârtop – 0,37
  • Mălini – 0,63
  • Liteni – 1,45
  • Preutești – 1,12
  • Rădășeni – 1,22
  • Râșca – 1,15
  • Slatina – 1,22
  • Vulturești – 0,83

ȘTIRI