Accesări: 2162

Eficiență administrativă și interes pentru educație. Autoritățile comunei Boroaia au reușit în cinci zile ceea ce Ministerul Educației și ISJ Suceava nu au reușit în opt luni. Este vorba de întocmirea unui proiect cu fonduri europene, destinat achiziției de tablete pentru elevii din localitate.

De câteva zile școlile s-au închis, iar predarea materiilor se face doar de la distanță, cu ajutorul dispozitivelor conectate la platforme pe internet. Din cei 360 de elevi din comuna Boroaia, doar jumătate au tablete sau telefoane mobile cu ajutorul cărora pot asista la cursuri.

Sătul să mai aștepte un demers concret din partea sistemului educațional, primarul Vasile Berariu a luat inițiativa și a realizat un proiect de hotărâre pentru cumpărarea unui lot de dispozitive electronice care să asigure participarea la ore, de acasă.

Nemulțumit că numeroși elevi nu pot lua parte la cursuri, edilul Comunei Boroaia a ținut să explice cum s-a ajuns în situația de față.

„Foarte mulți dintre noi am sperat că în anul școlar 2020-2021, nu ne vom mai întâlni cu acest sistem de predare online. Cu toate acestea, inspectoratele școlare și Ministerul Educației au declarat de nenumărate ori că până la începerea noului an școlar, elevii vor avea acele dispozitive electronice, pe scurt, tablete.”, a explicat Vasile Berariu. „Dacă aveau acele tablete, s-ar fi putut compensa actul educațional, ținând cont de restricțiile necesare în contextul epidemiei. Avem 360 de elevi, fără preșcolari. Autoritățile locale nu pot asigura dispozitive pentru toți elevii. Costurile acestora depășesc posibilitățile financiare de care dispune administrația boroiană”.

Prin programul „Școala de acasă” (mai 2020), unitatea de învățământ din Boroaia a depus 162 de dosare pentru obținerea de tablete pentru elevi. Dispozitivele însă nu au mai ajuns.

La sfârșitul lunii august este stabilit un parteneriat între ISJ Suceava și Școala Gimnazială „Vasile Tomegea”, iar la sfârșitul lunii octombrie, unitatea a fost informată de Inspectoratul Școlar că parteneriatul nu se poate finaliza, practic nu poate fi asigurat un proiect de finanțare pentru achiziția de tablete.

În luna septembrie apare programul „Educația în siguranță”. Și acesta dădea posibilitatea cumpărării de dispozitive electronice, mai precis de tablete grafice pentru cadre didactice. Un nou eșec pentru

La începutul lunii noiembrie, s-au reluat cursurile de la distanță, iar de programele și planurile de achiziție s-a ales praful. În tot acest timp, din mai și până în noiembrie 2020, birocrația și-a făcut treaba: cele două instituții au făcut doar schimburi de hârtii cu date statistice.

Primarul Vasile Berariu a explicat că, în luna septembrie, Primăria Boroaia și școala din localitate au direcționat din bugetul fiecăreia fonduri în valoare de 36.000 de lei și, respectiv, 20.000 lei, iar cu cei 56.000 lei s-a început procedura de achiziție pentru 26 laptopuri și camere web pentru profesorii care susțin cursuri pe internet.

Pentru deblocarea situației, autoritățile locale au fost cele care au luat inițiativa în locul Ministerului Educației. La începutul lunii noiembrie edilul din Boroaia a inițiat proiectul care permite cumpărarea dispozitivelor electronice pentru elevi, iar echipa care s-a ocupat de proiect a reușit finalizarea și depunerea acestuia, pentru obținerea fondurilor europene, în doar cinci zile.

„Am fost informat de directoarea școlii, că parteneriatul școală-inspectorat școlar nu se poate finaliza. Atunci singura soluție este accesarea de fonduri europene, pentru că din buget local nu există posibilitate.”, a explicat Berariu. „Am convocat în regim de urgență Consiliul Local și am adoptat acest proiect de hotărâre prin care vrem să le oferim elevilor posibilitatea de a studia de la distanță cu ajutorul acestor dispozitive”.

Proiectul se ridică la aproximativ 900.000 de lei.

Contribuția Primăriei Boroaia la finanțarea achiziției este cifrată la 73.000 de lei.

Sunt prevăzută cumpărarea unui număr de 360 tablete, 30 laptopuri, 14 camere web, 8 camere web pentru conferință, proiectoare, table interactive și tablete grafice.

Edilul Vasile Berariu mai spune că nemulțumirea lui și a multor primari este că, în toată perioada inițierii de programelor menționate, mai-noiembrie 2020, elevii nu au intrat în posesia tabletelor, motiv pentru care sistemul de învățământ nu poate fi performant.

„Ne-am trezit în luna noiembrie, când s-a reintrat în sistem online, fără aceste echipamente. Am vrut să aduc la cunoștința părinților, elevilor și profesorilor ceea ce s-a întâmplat, cronologic, în perioada aceasta.”, afirmă șeful administrației locale din Boroaia. „Am vrut să explic cum s-au pierdut aceste 7-8 luni, în care s-au făcut doar schimb de hârtii, schimb de cifre în statistică, statistică ce se regăsește pe platforma Inspectoratului Școlar Județean. Nu vreau să acuz, ci să prezint o realitate. Am vrut să explic de ce și cum s-a ajuns aici.”

Primarul comunei Boroaia a mai spus că s-a bazat de decizia Ministerului Educației, însă odată ce a apărut posibilitatea de finanțare prin fonduri europene au profitat de moment, au realizat rapid un proiect și au depus cererea de finanțare.

Vasile Berariu crede că proiectul de achiziție echipamente electronice pentru elevi și profesori întrunește toate condițiile finanțării, însă se teme că numărul mare de cereri care vor urma va întârzia procesul de achiziție, în etapa de verificare și selecție a proiectelor, mai ales că termenul de depunere este până în februarie 2021.

ȘTIRI