Primarul Coman anunță obținerea finanțării pentru noua grădiniță care va fi construită pe strada Ion DragoslavLocal

Primarul Coman anunță obținerea finanțării pentru noua grădiniță care va fi construită pe strada Ion Dragoslav

       Accesări: 1803

Infrastructura școlară municipală se înnoiește din acest an. Un proiect al administrației locale fălticenene, ce vizează construirea unei grădinițe, a primit fondurile necesare pentru lucrările de execuție. Anunțul a fost făcut de primarul Cătălin Coman care a subliniat că rețeaua unităților preșcolare „se întregește” și se dezvoltă la standarde europene.

Proiectul a fost depus pentru obținerea finanțării încă din anul 2018.

Noua grădiniță va fi construită pe strada Ion Dragoslav, în apropierea corpului de clădire care aparține Școlii Gimnaziale „Mihai Sadoveanu”.

Valoarea proiectului se ridică la 4,2 milioane de lei, fondurile fiind asigurate din bani europeni. Contribuția Primăriei Fălticeni este de 2%, iar cea a Uniunii Europene este de 98%.

„Avem o nouă grădiniță în Fălticeni, pe care o vom construi pe strada Ion Dragoslav. După trei ani de așteptări, iată că am reușit să primim finanțarea mult dorită.”, ne-a declarat primarul Coman. „Odată cu acest proiect important vom avea o nouă unitate de învățământ la standarde europene. Ne-am propus să oferim cele mai bune condiții copiilor și cadrelor didactice din Fălticeni, continuăm investițiile și proiectele de dezvoltare în infrastructura școlară pentru un act educațional modern și de calitate. Proiectul este depus încă din anul 2018, dar cum am mai spus și cu alte ocazii, durează foarte mult timp tot ceea ce înseamnă evaluarea tehnică și financiară. Ne bucurăm că am dus-o la bun sfârșit!”

Grădinița va avea șase grupe

Noua grădiniță va comasa personalul didactic și auxiliar, cât și preșcolarii de la grădinițele „Lizuca” și „Voinicelul”. Clădirea va avea parter și un etaj și este concepută după norme și standarde moderne.

Primarul Cătălin Coman speră ca lucrările să înceapă anul acesta, iar din toamna anului viitor să fie deschisă și funcțională.

Vor fi șase grupe, trei la parter și trei la etaj.

Fiecare sală de grupă va avea vestiar și grupuri sanitare proprii.

Noua grădiniță cu program normal va avea cale de acces separată, față de clădirea unde învață elevii din ciclul gimnazial. În proiect este prevăzută și o parcare.

Sală multifuncțională și parc de joacă

Autorii proiectul s-au gândit la tot, astfel că în cadrul grădiniței vor exista și două săli multifuncționale pentru festivități, întruniri, activități și ceremonii. Atât la parter cât și la etaj sunt prevăzute spații pentru activități școlare și extrașcolare, unde vor putea fi desfășurate și festivități.

Curtea unității va avea mult spațiu verde și un parc de joacă. Un spațiu destinat activităților reacreative va fi realizat și în clădirea grădiniței.

Primarul Coman susține că noua unitate de învățământ cu program normal ar putea fi „îmbrăcată” la exterior în culori vii, cu desene și personaje din lumea poveștilor așa cum sunt grădinițele „Dumbrava Minunată” și „Pinocchio”.

Proiectul inițial nu prevede lucrări de pictură murală, însă acestea ar putea fi adăugate ulterior.

După ce grădinița și „Voinicelul” se va muta în casă nouă, clădirea va fi atribuită Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” care intenționează să transfere aici elevii din clasele pregătitoare. Clădirea grădiniței „Lizuca” va fi demolată, aici urmând să fie dezvoltat un nou proiect pilot pentru sistemul educațional din Fălticeni.

ȘTIRI