Investițiile în educație rămân prioritare. Cea mai noua cantină școlară din municipiul Fălticeni este funcțională începând de astăzi, 21 noiembrie, la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”. Primarul Cătălin Coman și directorul Ovidiu Moroșanu au inaugurat obiectivul, tăind panglica tricoloră, în prezența unui număr mare de invitați.
Momentul consființește operaționalizarea unei investiții derulate timp de doi ani și de care vor beneficia 230 de copii de la clasele Step by Step.
La eveniment au participat inspectorii școlari adjuncți Petru Crăciun și Gabriel Matei, directorii școlilor gimanziale și ai grădinițelor din Fălticeni, profesori ai școlii gazdă, dar și părinți.
În buna tradiție locală, după deschiderea oficială un sobor de preoți au sfințit cantina școlară printr-o slujbă la care au participat și Corul „Învierea” al Catedralei din Fălticeni, care au dat un plus de solemnitate și încărcătură emoțională acestui moment.
Profesorii trecuți din viață au fost pomeniți spre finalul serviciului religios, un gest de neuitare și prețuire al profesorilor din generația actuală.
Beneficii numeroase pentru elevi
Au urmat discursurile oficiale, în care s-a vorbit despre necesitatea unei cantine școlare moderne, rolul acesteia în dezvoltarea elevilor, vorbitorii arătând că astfel de investiții completează un act educațional modern al școlii fălticenene.
Vizibil emoționat, profesorul Ovidiu Moroșanu, directorul Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” și-a exprimat bucuria pentru realizarea acestui proiect pe care profesorii și l-au dorit încă de acum șapte ani. El a precizat că noua cantină este rodul unei investiții care va aduce numeroase beneficii, sub aspectul sănătății, timpului și siguranței din școală. Dorectorul Ovidiu Moroșanu le-a mulțumit tuturor celor implicați, de la autoritatea locală, finanțatorul proiectului, la constructor, la echipa care s-a ocupat de implementarea proiectului.
La rândul său, primarul Cătălin Coman s-a adresat invitaților, vorbim despre costurile investiției și deschiderea autorității locale pentru modernizarea infrastructurii școlare din Fălticeni. El a precizat că noua cantină este un proiect 100% al Primăriei Municipiului Fălticeni, care poate servi drept exemplu și pentru alte administrații locale din țară, fiind un proiect de succes și cu impact major în comunitatea școlară. Edilul și-a manifestat satisfacția de a fi alături de colegii profesori, de elevi și părinți, declarându-și susținerea pentru dezvoltarea actului educațional din Fălticeni.
Primarul Coman a mai precizat că la momentul de față alte două investiții în infrastructura școlară, ce vor fi derulate la Colegiul „Vasile Lovinescu” și la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, urmează să fie implementate în viitorul apropiat.
Printre cei care au luat cuvântul au mai fost inspectorul școlar adjunct Gabriel Matei, directoarea adjunctă Elena Baciu, și antreprenorul Lucian Lionte, fost elev au școlii și actual reprezentant în Comitetul de părinți, care au subliniat, cu entuziasm, deschiderea cantinei pentru elevii Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu”.



Investiție realizată exclusiv cu fonduri locale
Cantina școlară inagurată astăzi este cea de-a noua care funcționează în municipiul Fălticeni.
Investiția se ridică la 3,3 milioane de lei și include costurile de proiectare, lucrările de construire, dotarea bucătăriei și sălii de mese, amplasarea instalațiilor și scării metalice exterioare pentru evacuare la incendiu.
Un element aparte îl constituie faptul că la etajul cantinei au fost amenjate trei săi de cursuri pentru elevii de la Step by Step, grupurile sanitare, cancelaria profesorilor și încăperile pentru materiale didactice.
Tot prin intermediul acestei investiții, cantina multifuncțională dispune de centrală termică proprie și un sistem termoizolant modern pentru asigurarea eficienței energetice și confortului în încăperi pe tot parcursul anului.
Pe lângă această nouă investiție, autoritățile municipiului Fălticeni au finalizat înaintea începerii noului an școlar alte două investiții la Școala Gimanzială „Mihail Sadoveanu”.
Este vorba despre modernizarea terenului de sport și amenajarea unei parcări pentru profesori și realizarea unei alei de acces spre cantina școlară, pentru transportul alimentelor.

















