Nicio zi fără acțiuni preventive. Polițiștii Compartimentului Rutier Fălticeni continuă activitățile de patrulare și control în dorința de a-i indentifica pe șoferii problemă. În vizor au fost vitezomanii, dar și cei care comit alte contravenții la regimul rutier.
În cadrul acțiunii de sâmbăta trecută au fost aplicate zeci de sancțiuni, pentru conducătorii auto indisciplinați.
Agenții rutieri au acționat în zone cu trafic rutier ridicat, unde au se produc frecvent accidente.
Echipajele au desfășurat activitățile preventive pe drumurile naționale de pe raza localităților Boroaia, Cornu Luncii, Praxia și Vadu Moldovei.
În doar câteva ore au fost aplicate 33 de amenzi, dintre care 27 pentru depășirea vitezei admise în localitate.
Cu ocazia controalelor de rutină au fost identificați doi șoferi care circlau cu autoturisme care aveau Inspecția Tehnică Periodică expirată.
Printre cei sancționați au fost și pietonii care nu au respectat regulile de circulație.
Șoferii grăbiți au fost identificați cu pistolul radar, dispozitiv care poate depista viteza de deplasare de la aproximativ doi kilomentri.
În cadrul acțiunii preventive, două certificate de înmatriculare au fost reținute.
Valoarea amenzilor aplicate de polițiștii Compartimentului Rutier Fălticeni, în doar câteva ore, se ridică la peste 36.000 de lei.




