Accesări: 2707

Forțe proaspete în magistratură. Peste 100 de procurori şi judecători au intrat în sistem. Cinci dintre aceștia vor profesa în municipiul Fălticeni.

Președintele Klaus Iohannis a semnat la sfârșitul lunii martie decretele de numire în funcție pentru 75 de judecători și 49 de procurori.

La judecătoria Fălticeni vor profesa patru noi judecători.

Trei dintre acestea sunt femei și toate poartă prenumele Ana Maria. Este vorba de Anamaria Caliniuc, Ana-Maria Hopic și Ana Maria Goron. La Judecătoria Fălticeni va profesa și Daniel-Marius Chitriuc. tot pe funcția de judecător.

Un singur procuror este repartizat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Este vorba de Alina Iuga.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Ambele instituții se confruntă de câțiva ani cu deficit de personal, în condițiile în care volumul de muncă a crescut foarte mult.

Pentru județul Suceava au mai fost numiți în funcție, alți doi procurori la Suceava și Rădăuți și un judecător la Judecătoria Suceava.

Cei numiți în funcții sunt candidații admiși în magistratură la concursul organizat de CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) în perioada iulie 2021 – martie 2022.

ȘTIRI