Noua Grădiniță „Voinicelul” și structura extinsă GPP „Pinocchio” își deschid porțile pentru copiii din FălticeniEducație

Noua Grădiniță „Voinicelul” și structura extinsă GPP „Pinocchio” își deschid porțile pentru copiii din Fălticeni

       Accesări: 1507

Luni se redeschid unitățile de învățământ. Noul an școlar aduce multe noutăți în peisajul educațional din Fălticeni. Două dintre acestea sunt materializate în obiective de la nivelul preșcolar.

GPN Voinicelul și structura extinsă GPP „Pinocchio” înnoiesc infrastrucutura școlară locală, oferind condiții foarte bune pentru 160 de preșcolari.

Ambele unități, amplasate pe strada Ion Dragoslav, au făcut obiectul unor investiții cu fonduri externe și din bugetul municipiului Fălticeni.

Grădiniță cu Program Normal „Voinicelul” s-a mutat în casă nouă, iar începând cu noul an școlar unitatea își redeschide porțile într-un cadru modern și foarte colorat.

Structurată pe două nivele, unitatea comasează două grădinițe într-una singură, oferind condiții deosebite pentru 120 de copii.

Părinții și princhindeii au fost invitați în primăvară să facă un tur al noii grădinițe, iar ceea ce au văzut aici i-a impresionat.

Pregătirile au fost încheiate vineri, când educatoarele au pus la punct ultimele detalii.

Directoarea Magda Zetu este încântată de întregul proiect, unic la nivelul municipiului Fălticeni, care aduce un suflu nou în mediul preșcolar, despre care spune că va crea experiențe educaționale deosebite pentru formarea copiilor.

Princhideii vor fi primiți în compania Zânei Tomana, cu baloane colorate pe masă și numeroase jucării.

Grupele dispun de mochetă pufoasă, multă lumină naturală, mobilier nou și echipamente digitale de ultimă generație.

Fiecare grupă dispune de propriul mobilier pentru hăinuțe și papuci, dar și grupuri sanitare adaptate vârstei.

Noua Grădiniță „Voinicelul” dispune de cancelarie, cameră medicală, cameră pentru programul „Laptele și cornul” și un lift culisant pentru transportul copiilor cu dizabilități.

La exterior este amenajat un loc de joacă, dotat cu suprafață cauciucată, pentru activități de recreere.

Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio” s-a extins și deschida structura de pe strada Ion Dragoslav.

Acesta va funcționa de luni, 9 septembrie, în spațiul fostei grădinițe „Voinicelul”.

Aici vor învăța 40 de copii din grupa mică. Spațiile au fost iginenizate și configurate pe specificul grădinițelor cu program prelungit.

Structura dispune de sală pentru servitul mesei.

Prichindeii sunt așteptați în prima zi de grădiniță cu jucării de pluș pe masă.

Grupele dispun de table inteligente, sisteme audio moderne, materiale didactice noi și pătuțuri, de asemenea, noi.

Directoarea Adriana Samson anunță că structura extinsă oferă condiții excelente noii generații de preșcolari, iar unitatea dispune de un autoturism nou, achiziționat de Primăria Municipiului Fălticeni, pentru transportul produselor din meniului zilnic.

ȘTIRI