Evoluția medicinei nu se oprește niciodată. Una dintre cele mai noi ramuri în acest domeniu, Medicina Stilului de Viață (MSV), câștigă tot mai mult teren și în România, grație unui medic din Fălticeni. Promotor al acesteia este doctorul specialist Emanuela Huțanu, care în ultimii ani și-a dedicat timpul acestui domeniu relativ nou în industria sănătății, participând la congrese, dezbateri și forumuri internaționale.
Medicina Stilului de Viață se concentrează pe optimizarea stilului de viață prin abordarea factorilor de risc care contribuie la apariția bolilor cronice.
Noua ramură medicală, ce se ghidează pe principiul „este mai ușor să previi, decât să tratezi”, este puternic promovată de medicul Emanuela Huțanu, președinta RSLM (Societatea Română de Medicină a Stilului de Viață), organizație profesională medicală înființată în anul 2019.
Importanța și beneficiile aduse Medicina Stilului de Viață au fost subliniate în cadrul primului Forum Național de Medicină a Stilului de Viață, desfășurat pe 20 mai în Parlamentul României.
Evenimentul, organizat sub egida Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională în parteneriat cu Societatea Română de Medicină a Stilului de Viață (Romanian Society of Lifestyle Medicine – RSLM), i-a reunit în Sala Avram Iancu pe experți, lideri ai societății civile, decidenți politici și cadre medicale.
Senatorul Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei, a subliniat în discursul său de deschidere necesitatea schimbării de paradigmă în sistemul medical românesc.
„Continuarea unei abordări reactive în sănătate nu mai este o opțiune. România are nevoie de o strategie proactivă, bazată pe știință, eficiență și sustenabilitate. Iar această strategie poartă un nume: Medicina Stilului de Viață.”.
Punând accentul pe impactul major asupra mortalității și calității vieții al bolilor cronice netransmisibile în România, senatoarea a declarat că „peste 80% din decesele din țara noastră sunt provocate de boli cronice netransmisibile. Acesta nu este doar un indicator medical – este un semnal de alarmă pentru întreaga societate.”
Dr. Emanuela Mercore Huțanu, președinta RSLM, a subliniat criza din sistemul public de sănătate, dar și faptul că experții internaționali prezenți la acest prim forum al Medicinei Stilului de Viață au soluții concrete pentru combaterea bolilor cronice.
“România se confruntă cu o criză profundă a sănătății publice.”, a declarat dr. Mercore Huțanu. „Bolile cronice netransmisibile – diabetul, obezitatea, bolile cardiovasculare, cancerul ne consumă resursele, ne epuizează medicii, și, mai grav, ne fură ani de viață trăiți cu sens.”.

Deschiderea unei noi pagini în medicina românească
Prioritizând politicile de sănătate și siguranță națională, președinta Pauliuc a adăugat: „Am pus acest forum sub egida Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională tocmai pentru a transmite un mesaj clar: sănătatea nu este doar un ‘dosar’ al Ministerului Sănătății. Este o problemă de securitate națională.”
În cadrul forumului a fost prezentată CARTA Medicinei Stilului de Viață pentru România – care conturează o viziune sinergică pentru integrarea Medicinei Stilului de Viață (MSV) în sistemul național de sănătate și educație.
Scopul acestei inițiative este să sprijine eforturile actuale ale României de a îmbunătăți sănătatea populației, de a reduce povara bolilor cronice netransmisibile și de a îmbunătăți starea de sănătate a personalului din sistemul de sănătate.
„Astăzi deschidem o pagină nouă pentru sănătatea în România. O pagină scrisă cu luciditate, cu speranță, dar mai ales cu responsabilitate.”. Experți internaționali din cadrul Colegiului American de Medicină a Stilului de Viață (ACLM), Bordului Internațional de Medicină a Stilului de Viață (IBLM), Organizația Mondială de Medicină a Stilului de Viața (WLMO), Consiliului European de Medicină a Stilului de Viață (ELMC), Alianța Globală de Medicină a Stilului de Viață (LMGA), precum și reprezentanți ai institutelor și societăților de profil din Europa, Asia, America și Australia au prezentat soluții clare pentru combaterea bolilor cronice.”



Cei șase piloni
Experții în această nișă medicală au subliniat importanța formării profesioniștilor în sănătate și a transformării sistemului medical prin intervenții bazate pe dovezi științifice, axate pe 6 piloni: alimentație sănătoasă, mișcare regulată, somn de calitate, evitarea substanțelor nocive, relațiile sociale pozitive și gestionarea stresului.
„Sănătatea este cea mai valoroasă resursă a unei națiuni. Odată pierdută, niciun sistem, oricât de performant, nu o poate recupera în întregime. Trebuie să o apărăm cu orice preț – prin politici publice inteligente, prin educație de masă, și prin curajul de a schimba paradigma.”, a declarat Dr. Emanuela Mercore Huțanu, preşedinte RSLM. „Avem cunoștințele, avem modelele internaționale, avem partenerii potriviți. Este timpul să facem conexiunea și să transformăm viziunea RSLM în realitate: O Românie fără boli cronice netransmisibile!”
S-au remarcat printr-o contribuție semnificativă Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, preşedintele Comisiei de Sănătate, dl. Colonel Medic Conf. Univ. Dr. Cătălin-Gabriel Smarandache de la Institutului Național de Cercetare şi Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”, Prof. Univ. Dr. Carmen Orban, președinta subcomisiei de populație și dezvoltare din cadrul Senatului, dna. Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, preşedinta Colegiului Medicilor din România, Conf. Univ. Daniela Stanca, preşedinta Colegiului Fizioterapeuților, Prof. Univ. Dr. Paula Perlea, preşedinta Asociației Medicale Române, dna. Prof. Univ. Dr. Corina Zugravu, delegați de la Universitățile de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, Cluj, Iași, Galați şi Constanța, dl. Cosmin Tabara, Vicepreşedintele Agenției Naționale pentru Sport, dna. Cătălina Constantin, Director al Centrului Național de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog, alături de reprezentanți ai ambasadelor Elevețiene şi a Republicii Coreea de Sud.
Medicul fălticenean și președinta RSLM subliniază că “oamenii suferă nu din lipsa tratamentelor, ci din absența unei culturi a prevenției, iar prin acest forum este deschisă o pagină nouă pentru sănătatea în România. O pagină scrisă cu luciditate, cu speranță, dar mai ales cu responsabilitate.”,
Organizatorii adresează un apel clar autorităților din sănătate și educație, universităților de medicină, societăților profesionale și factorilor de decizie politică, pentru a se alătura acestei inițiative.
Integrarea MSV în sistemul național de sănătate este esențială pentru a reduce disparitățile sociale, a îmbunătăți calitatea vieții și a crea un sistem sanitar sustenabil și echitabil.
Dr. Emanuela Mercore Huțanu a concluzionat că „sănătatea este cea mai valoroasă resursă a unei națiuni. Odată pierdută, niciun sistem, oricât de performant, nu o poate recupera în întregime. trebuie să o apărăm cu orice preț – prin politici publice inteligente, prin educație de masă, și prin curajul de a schimba paradigma.”





Ce este Medicina Stilului de Viață (MSV)?
MSV este o disciplină medicală bazată pe dovezi care se ocupă cu prevenirea, tratarea și adesea remisia bolilor cronice prin intervenții terapeutice ce vizează comportamentele legate de stilul de viață. Ea se axează pe șase piloni esențiali: alimentația integrală preponderent vegetală, activitatea fizică regulată, somnul restaurativ, gestionarea eficientă a stresului, evitarea substanțelor nocive și dezvoltarea conexiunilor sociale pozitive. MSV presupune intervenții clinice standardizate, furnizate de profesioniști certificați, în cadrul unor echipe multidisciplinare, printr-o abordare centrată pe pacient și pe cauzele reale ale bolii.
Cine este Romanian Society of Lifestyle Medicine (RSLM)?
RSLM se poziționează ca far al excelenței în promovarea și implementarea Medicinei Stilului de Viață în sistemul de educație și sănătate din România fiind singura organizație românească afiliată internațional la Alianța Globală de Medicină a Stilului de Viață, Bordul Internațional de Medicină a Stilului de Viață, Organizația Mondială de Medicină a Stilului de Viață și Consiliul European de Medicină a Stilului de Viață, instituții de profil dedicate acestei discipline și unică prin faptul că integrează toți profesioniștii din sănătate – medici, farmaciști, psihologi, nutriționiști, asistenți medicali, kinetoterapeuți – alături de asociații de pacienți.

