Accesări: 2876

Profesia de medic este una nobilă și grea. Implică multă muncă, timp și dedicare, dar mai ales decizii cu impact puternic. Provocările cele mai mari apar atunci când viața unui pacient atârnă de fir de ață.

Așa s-a întâmplat și în cazul octogenarei Aglaia Chihaia.

Pacienta din Fălticeni a fost adusă în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Suceava în stare de inconștiență. Avea hematom pe creier.

Era în seara zilei de 23 decembrie, cu doar o zi înaintea Ajunului Crăciunului.

Familia nu avea mari speranțe și credea că o vor pierde pe cea care le era mamă.

Mahanu Design

Dar medicii pot face lucruri extraordinare.

Internată pe Secția Neurochirurgie, echipa condusă de medicul Anatoli Buzdugan i-a salvat viața Aglaiei Chihaia, după ce a suferit un Accident Vascular Cerebral (AVC).

Acesta se produce atunci când alimentarea unei zone din creier este întreruptă sau redusă, împiedicând țesutul cerebral să primească oxigen și substanțe nutritive. Din acest motiv, celulele cerebrale încep să moară în decurs de câteva minute.

Accidentul vascular cerebral este considerat în mediul spitalicesc drept urgență medicală, iar tratamentul imediat este crucial. Intervenția rapidă poate reduce afectarea cerebrală și poate preveni alte complicații. Cu ajutorul unui tratamentul adecvat, poate fi prevenită și dizabilitatea care poate să apară în urma unui AVC.

Așa s-a întâmplat și în cazul pacientei din Fălticeni.

Aflat în stare gravă, Aglaia Chihaia și-a revenit după intervenția echipei medicale sucevene. Chiar dacă și-a petrecut sărbătorile de iarnă pe patul de spital, mama octogenară s-a întors în sânul familiei pe 6 ianuarie 2023.

Astăzi se simte bine, mai ales că și-a recăpătat vorbirea. Viața ei merge mai departe.

Se poate spune că mama Aglaia s-a născut pentru a doua oară, într-o perioadă de înaltă încărcătură spirituală, în care omenirea celebra Nașterea Domnului. Membrii familiei spun că ceea ce s-a întâmplat este un miracol.

Familia pacientei vrea să mulțumească și să transmită un gând de prețuire medicului Anatoli Buzdugan și întregii echipe pentru profesionalism, afecțiune și atitudine, care li se cuvin pe deplin.

„Familia pacientei Chihaia Aglaia mulțumește din suflet echipei medicale de la secția de neurochirurgie a Spitalului Județean Suceava, în special domnului doctor Anatoli Buzdugan, care a salvat viața mamei noastre, dovedind un înalt profesionalism, omenie și amabilitate în comunicarea cu aparținătorii.

De asemenea, mulțumim doamnelor asistente și doamnelor infirmiere care și-au făcut datoria impecabil, îngrijind-o pe mama noastră, de 84 de ani, cu pricepere, cu răbdare, cu afecțiune.

Menționăm că serviciile spitalicești au fost ireproșabile!

Această echipă de elită este un model care merită din plin recunoștința noastră.

Dumnezeu să vă dea sănătate, oameni minunați!”

ȘTIRI