Alături de valorile fundamentale ale familiei. Câteva sute de persoane au ținut să ia parte la Marșul pentru Viață desfășurat la Fălticeni. Persoane de toate vârstele, copii, tineri și adulți au reflectat, astfel, dorința unei comunități unite în jurul unui mesaj clar de speranță, responsabilitate și solidaritate.
Evenimentul, organizat de Protopopiatul Fălticeni și Arhiepiscopia Sucevei, este deja manifestare de tradiție, cu participare tot mai numeroasă în fiecare an.
La ediția 2026, organizată sâmbătă, 28 martie, au participat persoane din diferite medii sociale și profesionale, inclusiv preoți de la parohii de pe întreg cuprinsul Protoierei, iar diversitatea celor prezenți au arătat că mesajul acestui eveniment depășește barierele de vârstă sau statut social.
Alături de fălticeneni, la Marșul pentru Viață au fost prezenți membri comunităților rurale din Rădășeni, Hârtop, Preutești, Râșca, Baia, Mălini, Boroaia, Cornu Luncii și alte localități apropiate municipiului.
Trei evenimente într-unul singur
Părintele protoiereu Adrian Dulgheriu este cel care a deschis manifestarea cu un cuvânt de învățătură legat de familie, credință, iubire și valori morale.
Înainte de marșul propriu-zis, în curtea Bisericii „Sfântul Ilie” au avut loc alte două evenimente.
Primul este un recital de cântece dedicate mamei, susținut de Corul de copii al parohiei Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina, urmat de un alt recital al Corului Protopopiatului Fălticeni, închiat Maicii Domnului.
Au urmat, apoi, premierea copiilor participanți la un concurs de poezie și proză cu teme creștine.
În cadrul evenimentului s-a evidențiat și exemplul unei mame, soție de preot, cu șapte copii, din comuna Boroaia, care a primit distincția eparhială din partea Înalt PreaSfințitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei, un gest de apreciere pentru devotamentul față de familie și credință.






Pași pentru viață
Marșul pentru Viață, desfășurat la Fălticeni, este, în esență un gest pentru susținerea valorilor care gravitează în jurul familiei.
Participanții au pornit în marș de la Biserica „Sfântul Ilie”, sub binecuvântarea Rugăiunii Domenști (Tatăl Nostru) rostită într-un glas comun, înainte ca participanții să parcurgă traseul stabilit, într-un gest simbolic de solidaritate și responsabilitate față de viață și familie.
Manifestarea a transmis un mesaj puternic de sprijin pentru femeile însărcinate și pentru protejarea vieții încă din primele momente, accentul fiind pus pe implicarea comunității și pe promovarea valorilor creștine.
Prin participarea numeroasă și mesajele transmise, Marșul pentru Viață de la Fălticeni a devenit un simbol al unității comunității și al preocupării pentru viitorul societății, bazat pe respectul față de viață, familie și educație.
Copii, tineri, părinți și bunici au purtat pancarte cu mesaje și baloane în care cuvântul „Viață” era scris într-o inimă.








Gest de mărturisire colectivă
Doamne și domni, tinere și tineri și comuna Râșca au purtat cu mândrie tricolorul României, în fața suitei la care s-au alăturat zeci de preoți, profesori, cadre medicale și din alte categorii profesionale.
Marșul pentru Viață organizat la Făticeni reprezintă un gest de mărturisire colectivă în valoarea fiecărei vieți și un apel la unitate într-o societate în care astfel de mesaje sunt tot mai necesare.
Într-o atmosferă de liniște și respect, pașii participanților au devenit un simbol al coeziunii și al valorilor care definesc comunitatea fălticeneană, atașată de valorile creștine și morale.
Organizatorii au subliniat importanța implicării civice și au transmis că astfel de inițiative rămân deschise tuturor celor care doresc să contribuie la consolidarea unei comunități unite și responsabile.
Părintele protoiereu Adrian Dulgheriu le-a mulțumit tuturor participanților pentru prezență, amintind că viața trebuie prețuită, familia susținută, iar comunitatea trebuie să rămână unită.
Evenimentul s-a încheiat așa cum a început, sub aura rugăciunii, de data aceasta închinată Maicii Domnului.






