Investiție pentru condiții mai bune de viață. La începutul acestei săptămâni s-a dat startul celei mai noi investiții în comuna Baia. Este vorba despre un proiect pentru extinderea rețelei de apă și canalizare, finanțat exclusiv din bugetul local.
Primarul Maria Tomescu anunță începerea lucrărilor care vizează mai multe străzi din satul Baia.
Edilul localității precizează că în urmă cu câteva luni un proiect pe fonduri europene era depus pentru finanțare prin PNRR și pentru că nu s-a reușit accesarea fonduri n-a fost posibilă.
Ordinul pentru începerea investiției este în vigoare de pe 15 octombrie, iar de pe 20 octombrie, când au fost executate primele lucrări din proiect.
Fondurile alocate integral din bugetul local.
Contractul este unul multianual, adică proiectul se va desfășura pe mai mulți ani, astfel încât să nu existe presiune pe bugetul local.
Investiția presupune realizarea unei rețele de apă potabilă și canalizare pe 11 străzi din satul Baia.
În proiect sunt cuprinse lucrări de amenajare pe străzile Vișinilor, Bistriceanu, Dochiei, Guțanilor, Stejarului, Mărului, Măgurii, Mușatinilor, Cimpoieșului, Dafinului, Amurgului și Tomeștilor.
Valoarea proiectului depășește cu puțin 9 milioane de lei, iar în bugetul proiectului mai sunt incluse trei obiective.
Este vorba despre modernizarea stației de epurare, realizarea de racorduri și branșamente pentru toate străzile cuprinse în investiție și amenjarea unui număr de patru Stații pentru Pomparea Apei (SPA).
Primele lucrări din acest proiect se desfășoară pe strada Vișinilor și vor continua, gradual, cu celelalte străzi.
Noua rețea de apă și canalizare va avea 6,2 kilometri și va fi funcțională după recepția lucrărilor de investiție.
Investiția vine în contextul eforturilor de dezvoltare durabilă și aliniere la standardele europene de mediu și sănătate publică, fiind considerată un pas esențial pentru atragerea altor investiții și creșterea calității vieții în mediul rural.

