Și-a început săptămâna cu un necaz. Proprietarul unei gospodării din localitatea Dolhasca s-a trezit cu un incendiu, iar pagubele sunt considerabile. Flăcările au cuprins acoperișul locuinței, dar au afectat și alte bunuri.
Totul s-a întâmplat azi-dimineață.
Nu se luminase de ziuă, când incendiul era declanșat.
Pompierii au fost alertați la ora 4:00, printr-un apel la numărul de urgență 112.
Echipaje ale Punctului de lucru Dolhasca, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea incediului.
La intervenție au participat și paramedicii SMURD.
La sosirea echipajelor, ardeau anexele gospodărești și acoperișul casei de
locuit, construcții corp comun, cu pericol de propagare la vecinătăți.
Incendiul a fost lichidat după circa două ore.
Flăcările au provocat pagube însemnate.
Au ars bucătăria de vară și magazie de scule, cât și acoperișul casei, pe suprafața de aproximativ 150 de metri pătrați.
Pompierii spun că sursa declanșării, cauza probabilă, acestui incendiu este un scurtcircuit, produs la un conductor electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești.
Echipajele de pompierii au reușit, prin intervenția lor, să salveze construcția din imediata apropiere, cu bunurile aferente.



Măsuri de apărare împotriva incendiilor
În scopul prevenirii și a altor situații de urgență, pompierii militari suceveni reamintesc cetăţenilor principalele reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor:
- Verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de
fum se va efectua de către o persoană specializată; - Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele
combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor; - În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu
prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere; - Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice, cu personal
autorizat; - Verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi
înlocuiţi-le atunci când sunt uzate; - Nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din
cauza solicitării excesive a unei surse de curent; - Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate.

