Pompierii au intervenit la un incendiu izbucnit în localitatea Râșca. Au ars două anexe și acoperișul unei caseRural

Pompierii au intervenit la un incendiu izbucnit în localitatea Râșca. Au ars două anexe și acoperișul unei case

       Accesări: 972

Ziua și incendiul. Numărul unor astfel de evenimente nedorite este în creștere, pompierii Detașamentului Fălticeni fiind tot mai solicitați în acest sens. Sâmbătă după-amiază salvatorii au intervenit în localitatea Râșca.

Incendiul, izbucnit într-o gospodărie, a fost anunțat la ora 14:40.

Pompierii militari au fost sprijiniți de pompierii civili ai SVSU Râșca, Bogdănești și Cornu Luncii.

La intervenție au fost trimise cinci autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea flăcărilor.

Când au sosit echipajele, anexele gospodărești și acoperișul casei erau cuprinse de flăcări.

Dată fiind amploarea incendiului, pompierii spun că exista cu pericol de propagare la restul locuinței și la alte anexe din aceeași gospodărie.

În urma incendiului au ars anexele gospodărești, construite din lemn, pe aproximativ 100 de metri pătrați și acoperișul casei de locuit, pe aproximativ 50 de metri pătrați.

Tavanul casei și mai multe bunuri din interior s-au degradat.

Sursa declanșării incendiului este de natură electrică (scurtcircuit).

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Pompierii au reușit prin intervenția lor să salveze restul casei și anexele din gospodărie.

ȘTIRI