Împreună pentru un viitor verde. Acţiuni de responsabilizare socială organizate la Școala Gimnazială ”Ion Irimescu” din FălticeniEducație

Împreună pentru un viitor verde. Acţiuni de responsabilizare socială organizate la Școala Gimnazială ”Ion Irimescu” din Fălticeni

       Accesări: 790

E timpul, mai mult ca oricând, se ne întoarcem fața spre natură și să adoptăm un stil de viață care să armonizeze cu ceea ce înseamnă sănătate și echilibru. E timpul să devenim responsabili și să înțelegem că noi, oamenii, reprezentăm cheia unui ”viitor verde”.

Chiar și în vreme de pandemie, elevii Școlii Gimnaziale ”Ion Irimescu” din Municipiul Fălticeni au ales să fie schimbarea de care orice comunitate are nevoie.

Astfel, odată cu debutul acestui an școlar, fie că a fost vorba despre școala față în față, fie că a fost școală online, aceștia s-au implicat în activități care au vizat crearea unui comportament social bazat pe principii sănătoase, ancorate în realitatea pe care o trăim.

Școala Gimnazială ”Ion Irimescu” are titulatura de Eco-Școală încă din anul 2007. Acest lucru a determinat o schimbare benefică atât în activitățile propuse de cadrele didactice din uitatea de învățământ cât și în comportamentul elevilor. Se poate spune că în această școală ”viitorul sună bine”.

Pentru anul școlar 2020-2021, temele principale ale proiectului sunt: Natura și Biodiversitatea, Sănătate/Stil de viață sănătos, Apa și Hrana.

Pornind de la aceste teme, elevii și profesorii s-au implicat activ în nenumărate acțiuni, toate vizând dezvoltarea conștiinței sociale și ecologice în scopul creării unui mediu sănătos și durabil. ”Pachețelul sănătos”, ”Reciclăm! Nu aruncăm!”, ”Din grijă pentru mediu”, ”În lumea necuvântătoarelor”, ”Povestea orașului meu” sau ”Cum ne debarasăm responsabil de măștile folosite” reprezintă doar o parte din activitățile realizate în acest an școlar.

O retrospectivă a activităților de până acum ne plimbă prin anotimpuri și ne îndeamnă să avem grijă la ce mâncăm, ce mâncăm, ce putem face cu ambalajele, să vedem frumosul din deșeuri, să facem mișcare, să admirăm minunile naturii.

Au consemnat profesorii coordonatori Sabina Dulgheriu şi Carmen Suliman

ȘTIRI