Imnul de Stat al RomânieiDiverse

Imnul de Stat al României

       Accesări: 277

În data de 29 iulie sărbătorim Imnul de Stat al României, ceea ce ne face să ne întoarcem în istorie și să scormonim în lada ei lucruri interesante, uneori dureroase, dar pline de învățăminte. Astfel, ne-am întrebat noi oare că și Imnul de stat are o istorie a lui, o Odisee aparte?

Avem date cum că primul domnitor care s-a gândit că este imperios necesar ca țara noastră să aibă un imn care să o reprezinte, să o definească, a fost Alexandru Ioan Cuza, cel care a organizat un concurs de creație în urma căruia să se aleagă melodia pentru imn.

Câștigător a fost compozitorul D. Eduard Hlubs, care a primit și suma de 100 de galbeni. Mai târziu, pentru această melodie, Vasile Alecsandri a compus versuri de o adâncă dragoste de țară.

Anul 1875 aduce cu sine un imn de stat, intitulat „Pe-al nostru steag”, pe muzica scrisă de patriotul nostru Ciprian Porumbescu.

Tot Ciprian Porumbescu, dar în anul 1877, a compus „Tricolorul”, imn pe care l-am învățat cu toții în școală până în 1990, când a fost înlocuit cu „Deșteaptă-te, române!”, linie melodică însoțită de versurile ardeleanului Andrei Mureșanu.

În anul 1948 a fost aleasă ca imn de stat o melodie compusă de Matei Socor, pe un text de Aurel Baranga.

în anul 1953, același Matei Socor a compus melodia imnului („Te slăvim, Românie!”), care de această dată purta cu sine mesajul transmis de versurile scrise de Eugen Frunză și Dan Deșliu.

Muzica imnului nostru național „Deșteaptă-te, române!” este compusă de Anton Pann (pe numele său adevărat Panteleon Petroveanu, născut în Bulgaria).

Așadar astăzi, ca și ieri, cred că ar trebui să ne punem întrebări, să scormonim după adevăr, să căutăm dincolo de rutina vieții noi înțelesuri, căci sunt atât de multe de învățat, sunt atâtea lucruri care așteaptă să ne aplecăm mintea și sufletul asupra tainelor care le înconjoară.

ȘTIRI